Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:35 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sabin Cutaş (ECON) "Banca Europeană de Investiții este un aliat important al României în lupta împotriva crizei economice"

ro

03 Dec, 2010 18:42 836 Marime text
Bruxelles, 03.12.2010,

Europarlamentarul PSD+PC Sabin Cutaş, membru în Comisia pentru afaceri economice și monetare a Parlamentului European (ECON), a întreprins, joi 2 decembrie 2010, o vizită de lucru la sediul central al Băncii Europene de Investiții (BEI), din Luxembourg. El s-a întâlnit cu înalți reprezentanți ai băncii, printre ei numărându-se și Matthias Kollatz-Ahnen, Vice-președinte al BEI și responsabil pentru finanțarea proiectelor din România, Germania, Austria, Croația și Turcia. În cadrul întâlnirii s-au discutat atât programul anti-criză al băncii, cât și finanțările acordate de aceasta în România. În ceea ce privește cazul României, Sabin Cutaş a subliniat faptul că BEI este un aliat important al țării noastre în lupta împotriva crizei economice și că banca trebuie lăsată să ofere asistența tehnică necesară autorităților locale pentru o absorbție mai bună a fondurilor disponibile.

Sabin Cutaş este raportor al Parlamentului European pentru Raportul anual al Băncii Europene de Investiții pentru 2009. Raportul va fi prezentat în Comisia economică la începutul anului 2011, urmând să fie votat în cadrul sesiunii plenare din luna martie 2011. Banca Europeană de Investiții este un actor economic important în Europa Centrală și de Est, noile state membre fiind beneficiarele unor împrumuturi în valoare de 12,8 miliarde de euro în 2009.

"Banca Europeană de Investiții dispune de trei ori mai mulți bani pentru România și Bulgaria comparativ cu alte state membre. Cu toate acestea, nu reușim să folosim banii disponibili, rata absorbției fondurilor în cele două țări fiind de aproximativ 0,5%. Marea problemă în România este lipsa de capacitate administrativă a sectorului public, căreia i se adăugă reticența sectorului privat de a face investiții și a băncilor de a acorda împrumuturi" au declarat reprezentanții BEI.

"Încercăm să convingem autoritățile locale că sunt necesare reforme în sectorul transporturilor și în justiție și că Banca Europeană de Investiții le poate aduce asistența tehnică de care au nevoie" au adăugat aceștia.

Sabin Cutaş "speră ca autoritățile române să aibă înțelepciunea de a înțelege că Banca Europeană de Investiții este un aliat important al României în lupta împotriva crizei economice și să permită acesteia să ofere sprijinul tehnic necesar pentru o absorbție mai bună a fondurilor disponibile pentru țara noastră. Extinderea și modernizarea fabricii de automobile de la Craiova cu ajutorul împrumutului de 400 milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții este un exemplu de proiect de succes, însă avem nevoie de mult mai multe astfel de proiecte."

Totodată, reprezentanții BEI au explicat că au suplimentat volumul împrumuturilor în UE cu 29 de miliarde de euro în 2009, drept răspuns la criza financiară și că vor continua să aloce sume superioare celor de dinaintea crizei până în 2013.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii