Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:40 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Rovana Plumb readuce in atentia CE situatia copiilor romani care traiesc fara parintii plecati in strainatate

ro

27 May, 2010 17:16 1052 Marime text

s_d_rovana-plumb.jpgBruxelles, 27 mai 2010

Eurodeputata PSD Rovana Plumb, membră a Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale a Parlamentului European (EMPL), readuce în atenția Comisiei Europene situația celor 350.000 de copii români care trăiesc fără părinţii plecaţi în străinătate. Doamna Plumb a adresat joi o întrebare scrisă executivului comunitar prin care acesta este interpelat cu privire la stadiul măsurilor asumate în anul 2009 referitoare la situația copiilor migranților români.

"In luna martie 2009, am adresat o întrebare orală în plenul Parlamentului European referitoare la situaţia celor 350.000 de copii români aicăror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate, demersul concretizându-se într-o moțiune de rezoluţie, adoptată cu largă majoritate de plenul PE. Urmare a acestor demersuri, comisarul european în materie de afaceri sociale de atunci, Vladimir Spidla, a precizat că datele prezentate sunt suficient de alarmante pentru a se lua măsuri la nivelul Uniunii Europene", a declarat Rovana Plumb.

În acest context, europarlamentarul român a întrebat Comisia Europeană care sunt concluziile studiilor comandate de CE în domeniu. De asemenea, executivul UE este interpelat cu privire la proiectele derulate de Comisie împreună cu rețeaua Eures pentru sprijinirea acestor copii și a familiilor acestora.

Parlamentul European a adoptat, în martie 2009, rezoluția Rovanei Plumb privind copiii imigranților care sunt lăsați în țara de origine. Prin document se solicita Comisiei Europene: să întreprindă un studiu de evaluare a dimensiunilor, la nivel european, ale fenomenului reprezentat de copiii migranților care sunt lăsați în țara de origine și să adune date la nivelul UE cu privire la acest fenomen; să propună tuturor părților interesate aplicarea adecvată a mijloacelor deja existente de sprijinire a migranților și a copiilor acestora care nu au părăsit țara de origine. Rezoluția menționa totodată că statele membre și CE trebuie să implice în mod activ partenerii sociali și ONG-urile în acțiuni ce au drept scop îmbunătățirea situației copiilor migranților.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii