Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:06 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parlamentul susţine creşterea temporară planificată pentru preţul permiselor CO2

ro

03 Jul, 2013 20:06 882 Marime text
Parlamentul a susţinut miercuri planurile de a suspenda tranzacţionarea unor permise CO2 pentru a încuraja firmele să investească în inovaţiile cu emisii reduse de carbon, după ce le-a respins la limită în aprilie. De această dată deputaţii au stabilit condiţii mai stricte pentru suspendare. Măsura are ca scop restabilirea efectului de încurajare pentru sistemul european de comercializare a cotelor de emisii (ETS), menit să reducă emisiile de gaze de seră şi să răspundă schimbării climatice.

Surplusul tot mai mare de permise de emisie - cauzat de oferta excedentară iniţială şi de încetinirea economică - a determinat scăderea preţului carbonului sub nivelul estimat când a fost creat sistemului european de comercializare a cotelor de emisii. Parlamentul, pe baza propunerilor comisiei pentru mediu, a sprijinit Comisia să "devanseze" - sau să amâne - calendarul pentru o parte a creditelor de tranzacţionat.

"Acum avem un mandat, întrucât Parlamentul ne-a susţinut propunerile. Vom începe negocierile cu miniştrii UE cât de curând posibil şi vom căuta soluţii comune care vor permite ETS să îşi atingă obiectivele" a spus raportorul Matthias Groote (S&D, DE).

"Pe toate continentele, se are în vedere experienţa Europei de a avea un sistem de piaţă pentru reducerea emisiilor CO2, aceasta fiind o opţiune tot mai credibilă, fiind evaluată în China cel mai recent. Nu trebuie să lăsăm acest sistem să fie victima unor îngrijorări pe termen scurt. Reforma structurală a sistemului nostru de comercializare a cotelor de emisii va continua pentru a fi siguri că el rămâne piatra de temelie a politicii climatice din UE", a adăugat el.

Evitarea mutării companiilor în afara UE

În amendamentele propuse de comisia de mediu şi aprobate, deputaţii spun că, "în situaţii excepţionale, Comisia poate" să adapteze calendarul tranzacţiilor, cu condiţia ca un studiu de impact să arate că sectoarele implicate nu se vor confrunta cu "un risc semnificativ" de mutare a companiilor în afara UE. "Comisia nu trebuie să facă mai mult de o astfel de adaptare pentru un maximum de 900 milioane de permise", se mai arată în text.

Background

ETS, o piaţă a carbonului creată în 2005, a stabilit un prag general pentru emisii care este scăzut gradual pe termen lung. Până în 2020, emisiile din sectoarele industriale subiect al ETS vor fi cu 21% mai mici decât în 2005.

Dincolo de acest prag, companiile primesc sau cumpără credite tranzacţionate de statele membre. On credit corespunde unei tone de emisii de CO2. Companiile pot, de asemenea, să vândă creditele neutilizate. Limitarea ofertei de credite asigură valoarea lor, astfel încât schema le recompensează pe companiile care investesc în limitarea emisiilor.

Legături externe:
Textele adoptate vor fi disponibile aici (3.07.2013)
Despre raportor - Matthias Groote (S&D, DE)
Etapele procedurii legislative
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii