Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:10 19 02 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Îngrijorări în legătură cu acordul privind consolidarea uniunii economice

ro

19 Jan, 2012 17:23 675 Marime text
Miercuri, Parlamentul European a tras un semnal de alarmă în legătură cu posibilele riscuri ale acordului interguvernamental în curs de negociere privind consolidarea uniunii economice. Rezoluţia parlamentară exprimă îndoieli serioase în legătură cu nevoia unui astfel de acord în afara sistemului UE, subliniind că legitimitatea democratică trebuie îmbunătăţită şi că acordul trebuie să încurajeze şi creşterea, nu numai să impună austeritate.

Luând cuvântul înaintea votului, reprezentanţii grupurilor politice au fost de acord că, din motive diferite, acordul internaţional propus nu era necesar, fiind chiar periculos.

Elmar Brok (PPE, DE) a declarat că "acest acord nu ar fi fost prima noastră alegere pentru soluţionarea acestei probleme. Trebuie să evităm o Uniune divizată şi să garantăm drepturile tuturor instituţiilor".

Roberto Gualtieri (S&D, IT) a spus : "Rezolutia noastră este esenţială, deoarece am fi putut evita un sistem interguvernamental. Este paradoxal faptul că, abia s-a uscat cerneala pe "pachetul de şase propuneri economice" (six pack), şi unele state membre vor deja să îl revizuiască prin intermediul unor metode interguvernamentale".

Guy Verhofstadt (ALDE, BE) a declarat: "Acest acord interguvernamental este un exerciţiu foarte periculos. Trebuie să limităm obiectivul său la minimum: la regula de aur. În maximum cinci ani, întregul său conţinut trebuie inclus în tratatele UE".

Daniel Cohn Bendit (Greens/EFA, FR): " Acest acord internaţional este complet inutil - nu avem nevoie de el. Nici măcar pieţele nu sunt convinse de acest text, deoarece ele vor o politică economică coerentă. Acesta nu este răspunsul de care are nevoie această criză".

Martin Callanan (ECR , UK ) : Acest acord nu va putea rezolva în niciun fel problemele imediate. A deturnat atenţia şi resursele de la soluţionarea reală a crizei. Datoriile a numeroase state membre sunt nesustenabile şi au nevoie de reforme substanţiale şi apoi de devaluare.

Soren Bo Sondergaard (GUE/NGL) : Prin acest acord nu vom reveni la stabilitatea euro, iar austeritatea nu va conduce la creştere economică. De asemenea, adânceşte procesul de integrare europeană, fără a cere opinia cetăţenilor. Nu îl putem susţine.

Nigel Farrage (EFD, UK) a spus: "Numai măsurile de austeritate nu vor funcţiona. Veţi duce ţările la depresiune economică numai ca să salvaţi proiectul euro. Statele din sud, în special, trebuie să iasă din zona euro şi să devalorizeze" .

Un nou tratat cu obiective reduse...
Rezoluţia exprimă îndoieli în legătură cu necesitatea unui astfel de acord interguvernamental, ţinând cont de faptul că obiectivele principale ale acestuia pot fi realizate mai eficient în sistemului UE existent. În plus, rezoluţia insistă că uniunea economică şi fiscală reală nu poate fi obţinută decât prin sistemul UE existent, deja testat.

... şi multe pericole
Rezoluţia subliniază şi potenţialele probleme pe care noul acord, în forma sa actuală, le-ar putea provoca, printre care lipsa legitimităţii democratice. Rezoluţia cere ca parlamentele naţionale şi Parlamentul European să fie implicate în toate aspectele coordonării şi guvernanţei economice în viitor.

Un acord interguvernamental riscă şi crearea permanentă a unei „Europe cu două viteze". Pentru împiedicarea acestui lucru, rezoluţia cere ca substanţa oricărui acord de acest gen să fie incorporată în legislaţia UE într-o perioadă de cinci ani.

În cele din urmă, rezoluţia avertizează că această abordare dezechilibrată a crizei pune prea mult accent pe austeritate. Acordul ar trebui să includă angajamente ale statelor membre în favoarea fondului de amortizare, taxei pe tranzacţiile financiare şi în favoarea unui cadru pentru obligaţiunile de stabilitate.

Rezoluţia a fost adoptată cu 521 de voturi pentru, 124 împotrivă şi 50 de abţineri.

Ti-a placut articolul?

Comentarii