Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:27 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

I M Pascu "E necesara o abordare comuna UE-NATO, coerenta si eficienta, a noilor riscuri si amenintari"

ro

14 Apr, 2010 16:18 1521 Marime text

cimg0147_des1.jpgBruxelles, 14 aprilie 2010

Vicepreşedintele Comisiei de afaceri externe a Parlamentului European (AFET), Ioan Mircea Paşcu, a co-prezidat, marţi, "Conferinţa Uniunea Europeană-NATO: capabilităţi şi interoperabilitate", organizată de ISIS Europa şi Centrul de la Geneva pentru Controlul Democratic al Forţelor Armate (DCAF).

cimg0147_des2.jpgObiectivul principal al conferinţei a fost dezbaterea modalităţilor concrete de îmbunătăţire a parteneriatului strategic dintre UE şi NATO. În opinia domnului Paşcu, este necesară o abordare comună UE-NATO, coerentă şi eficientă, a noilor riscuri şi ameninţări pe plan mondial.

Un accent special a fost pus, la eveniment, pe cooperarea NATO-UE pentru dezvoltarea capabilităţilor militare şi pe necesitatea unei mai strânse coordonări în teatrele de operaţii în care cele două organizaţii acţionează simultan.

"Se pune întrebarea dacă în relaţia dintre cele două organizaţii există o cooperare reală sau mai degrabă o gelozie instituţională care se manifestă pe toate palierele, de sus până jos, de la nivelul statelor membre până la cel al reprezentanţelor acestora la UE şi NATO. Cred că astăzi nu mai este loc pentru gelozie instituţională sau de orice alt fel între cele două organizaţii, având în vedere că lumea se află în stare de flux geopolitic şi că trebuie să răspundem la ameninţări noi şi neconvenţionale: terorism, proliferarea armelor de distrugere în masă, atacuri cibernetice, problemele asigurării securităţii energetice, schimbările climatice s.a.", a declarat Paşcu, care este şi vicepreşedinte al Delegaţiei PE pentru relaţiile cu Adunarea Parlamentară NATO .

În viziunea deputatului european, în cadrul Uniunii se manifestă unele tendinţe spre unilateralism, deşi Tratatul de la Lisabona favorizează cooperarea multilaterală. Însă, consideră el, "pentru moment, existenţa unei poziţii comune a tuturor statelor membre ale Uniunii Europene privind relaţia sa cu NATO este mai degrabă un deziderat decât o realitate, cel puţin când ne referim la detaliile practice ale cooperării. Este necesară o abordare comună UE-NATO, coerentă şi eficientă a noilor riscuri şi ameninţări".

"Reafirmăm cu putere importanţa continuă şi relevanţa NATO ca garant al stabilităţii şi securităţii în Europa şi ca forum al dialogului transatlantic. NATO trebuie sa-şi reconfirme raţiunea fundamentală de a fi în noul Concept Strategic, apărarea colectivă a tuturor membrilor. Rămâne de văzut pentru viitor dacă şi clauza de securitate mutuală a UE va oferi membrilor săi asigurări de securitate egale cu cele ale Articolului 5 al NATO", a afirmat Ioan Mircea Paşcu.

Europarlamentarul român a subliniat necesitatea asigurării de resurse pentru dezvoltarea capabilităţilor Uniunii şi succesul în operaţii : „apreciez orice iniţiativă de folosire în comun de către UE şi NATO, în teatrele de operaţii unde acţionează simultan, a unor resurse limitate, mai ales că actuala criză economică şi financiară nu va duce la creşterea fondurilor destinate apărării".

La eveniment au participat deputaţi din cadrul Parlamentului European şi al Adunării Parlamentare a NATO, oficiali ai NATO, Agenţiei Europene pentru Apărare şi ai altor instituţii ale Uniunii Europene, reprezentanţi ai centrelor de cercetare din domeniu, profesori universitari s.a..

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii