Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
21:08 20 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eliminarea obstacolelor din calea realizării cetăţeniei europene

ro

29 Mar, 2012 23:08 554 Marime text
Statele membre ale UE şi Comisia Europeană trebuie să facă mai mult pentru a asigura implementarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor europeni, potrivit unei rezoluţii adoptate de Parlamentul European joi. Aceste drepturi includ dreptul de a-şi alege reşedinţa în alt stat membru, dreptul de fi ales si de a vota în alegerile pentru Parlamentul European şi în alegerile locale, tratament egal şi dreptul de a adresa petiţii Parlamentului European.

Rezoluţia subliniază problemele care persistă în domenii cum ar fi libera circulaţie a tuturor cetăţenilor Uniunii Europene, recunoaşterea calificărilor profesionale în toate statele UE, accesul liber la informaţie, non-discriminarea, drepturi electorale şi libera circulaţie a documentelor privind statutul civil.

"În ultimii ani, cele mai multe petiţii adresate Parlamentului European s-au referit la problemele întâmpinate de cetăţeni ai UE în exercitarea dreptului la libera circulaţie. Există deja o distanţă între aşteptările oamenilor legate de libera circulaţie şi legislaţia care trebuie respectată. Pentru a atinge obiectivul liberei circulaţii, trebuie să exercităm presiuni asupra Statelor Membre în acest sens", a spus raportorul Adina-Ioana Vălean (ALDE, RO) în dezbaterea dinaintea votului.

Libera circulaţie trebuie să fie şi pentru lucrătorii români şi bulgari
Deputaţii europeni cer Statelor Membre să înlăture barierele legale şi practice existente în calea liberei circulaţii a cetăţenilor şi să nu introducă proceduri administrative nejustificate. Ei au cerut de asemenea Comisiei să evalueze politicile de asigurare a liberei circulaţii în UE. Un card profesional european opţional ar putea servi drept instrument pentru facilitarea mobilităţii printre cetăţenii europeni şi ar putea furniza un model pentru o "Europă a cetăţenilor", se arată în rezoluţie.

În acest context, Parlamentul cere acelor ţări care continuă să restricţioneze accesul cetăţenilor români şi bulgari pe piaţa forţei de muncă să-şi revizuiască deciziile cât mai repede, luând în considerare "principiul egalităţii, interzicerii discriminării, natura nejustificată a acestor decizii şi principiul solidarităţii."

Grupuri minoritare
Ţările UE trebuie să abolească politicile şi să anuleze legile care discriminează minorităţile, cum ar fi minoritatea romă, pe motive de rasă sau de etnie, se arată în text. Rezoluţia adaugă că Statele Membre şi Uniunea Europeană trebuie să-şi asume responsabilitatea comună pentru promovarea şi facilitarea integrării comunităţilor rome, dându-le aceleaşi drepturi şi obligaţii ca şi celorlalţi cetăţeni UE.

Deputaţii subliniază de asemenea că expulzările în masă încalcă directiva liberei circulaţii şi, în acelaşi timp, contravin valorilor şi principiilor fundamentale ale UE.

Persoane cu dizabilităţi
Aproape 80 de milioane de persoane cu dizabilităţi în UE încă se confruntă cu obstacole la exercitarea dreptului de liberă circulaţie în calitate de cetăţeni europeni. Parlamentul cere Statelor Membre să elimine aceste bariere şi să propună înfiinţarea unui program de tip Erasmus pentru persoane cu dizabilităţi.

Cuplurile atestate legal
Deputaţii europeni au inserat un amendament la textul rezoluţiei propuse, reiterând apelul adresat Statelor Membre de a implementa în întregime drepturile acordate nu numai cuplurilor de sex diferit, dar şi partenerilor înregistraţi legal şi partenerilor care se află în relaţii stabile, atestate, inclusiv cuplurilor de acelaşi sex, pe baza principiilor recunoaşterii reciproce, egalităţii, non-discriminării, demnităţii şi respectului pentru viaţa privată şi de familie.

Drepturi electorale
Deputaţii recunosc că există o serie de obstacole care împiedică cetăţenii europeni de a beneficia în întregime de drepturile lor electorale atunci când îşi au reşedinţa în altă ţară decât a lor. Statele Membre trebuie să-şi îmbunătăţească regulile care guvernează alegerile, se pune în rezoluţie, care subliniază că o participare mai directă a cetăţenilor prin partide politice europene este un pas decisiv pentru a realiza "mai multă" Europă şi o democraţie mai autentică.

Rezoluţia a fost adoptată prin vot liber, cu ridicare de mâini.

Procedură: rezoluţie fără caracter legislativ

Ti-a placut articolul?

Comentarii