Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:32 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Daciana Sârbu şi Cătălin Ivan au denunţat la Strasbourg frauda din Parlamentul României

ro

19 Oct, 2010 18:15 624 Marime text
Europarlamentarii PSD Daciana Sârbu şi Cătălin Ivan au atras atenţia, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, asupra fraudei comise de PDL în Parlamentul României cu prilejul votării legii pensiilor. Aceştia au adus la cunoştinţa colegilor europeni faptul că preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a falsificat numărătoarea voturilor (declarând că au votat 170 de deputaţi când numărul celor din sală era de 80), fapt dovedit cu ajutorul camerelor de luat vederi şi recunoscut ulterior chiar de lideri ai PDL, iar de la acea dată Parlamentul este practic blocat.

"Într-un stat membru al Uniunii Europene - România - democraţia este violată, fără teamă de consecinţe, de însuşi partidul aflat la guvernare", a afirmat Daciana Sârbu. Eurodeputata a subliniat că votul era dedicat unei legi "esenţiale" pentru o mare parte din cetăţenii României - proiectul noii legi a pensiilor, care "prevedea creşterea excesivă a vârstei de pensionare, egalizarea acesteia între femei şi bărbaţi, precum şi o recalculare care înseamnă, de facto, diminuarea cuantumului pensiilor pentru un număr mare de pensionari".

Daciana Sârbu a insistat asupra faptului că, deşi frauda a fost evidentă, puterea s-a arătat dispusă să meargă înainte cu adoptarea legii: "Pentru că opoziţia s-a opus vehement acestor modificări şi nu se afla în sală în momentul votului, frauda a putut fi expusă în faţa camerelor de luat vederi. Dacă însă opoziţia şi presa nu ar fi protestat în fiecare zi de atunci, faţă de acest gest, legea ar fi fost astăzi promulgată de preşedintele României, sfidând evidenţa fraudei".

Cătălin Ivan s-a adresat în mod direct preşedintelui Parlamentului European, Jerzy Buzek, deoarece acesta a fost în plenul Parlamentul României în urmă cu câteva luni pentru a susţine guvernul PDL şi măsurile de austeritate pe care acesta le promovează.

"Îi spun domnului Buzek că de mai bine de o lună România nu mai are Parlament, de mai bine de o lună nu se mai ţin întrunirile, nu se mai iau decizii, deoarece a fost fraudată legea pensiilor", a afirmat eurodeputatul PSD. Acesta s-a folosit de prilejul oferit de reuniunea în plen a Parlamentului European pentru a-l întreba pe preşedintele acestui for dacă mai susţine puterea din România, în lumina fraudei dovedite pe care au săvârşit-o reprezentanţii acesteia:

"Preşedintele României Traian Băsescu nu ia atitudine, ba mai mult nu se dezice de astfel de practici, pe care PDL le susţine automat, frauda devenind practică parlamentară a puterii din România. Sunt foarte interesat dacă dl Buzek mai susţine în continuare PDL şi puterea de la Bucureşti şi dacă ar mai veni astăzi în România să susţină guvernul Boc", şi-a încheiat mesajul eurodeputatul PSD Cătălin Ivan.

Daciana Sârbu este europarlamentar membru al Comisiei de Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţă Alimentară, respectiv al Comisiei de Agricultură, iar Cătălin Ivan activează în Comisia pentru Buget, precum şi în Comisia pentru Educaţie şi Cultură a PE.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii