Cristian Busoi ii cere presedintelui Comisiei Europene blocarea procesului de avizare a membrilor CESE pentru mandatul 2010 - 2015, reclamand nominalizarile pe criterii politice facute de Romania
Cristian Busoi ii cere presedintelui Comisiei Europene blocarea procesului de avizare a membrilor CESE pentru mandatulCristian Buşoi şi Rovana Plumb au adresat, de asemenea, două interpelări în care cer explicaţii atât Comisiei Europene cât şi Consiliului legate de procedura de nominalizare şi de modul în care cele două instituţii pot interveni în cazul în care se constată încălcări grave ale legislaţiei europene, având în vedere că regulile agreate de cele trei organizaţii patronale la nivel european arată că nominalizările trebuie să respecte principiul continuităţii şi reprezentativităţii nediscriminatorii a reprezentanţilor naţionali.
Cristian Buşoi consideră că astfel de acţiuni sunt periculoase pentru că pot denatura mesajul oamenilor de afaceri români transmis către Bruxelles.
"Sunt derapaje periculoase de la regula europeană. Nu este posibil ca până anul acesta să avem reprezentate la Bruxelles toate marile confederaţii patronale, iar de acum înainte mesajul să vină pe cinci voci reprezentându-i doar pe cei care au făcut pact cu puterea de la Bucureşti. Avem nevoie de reprezentanţii oamenilor de afaceri români, nu doar de cei care reprezintă interesele guvernanţilor. Este o capcană pe care trebuie să o evităm cu orice preţ pentru că România se află deja într-o situaţie extrem de grea."
Cele două instituţii europene au la dispoziţie şase săptămâni pentru a răspunde interpelărilor eurodeputaţilor români.
România are 15 reprezentanţi în CESE, cinci din partea patronatelor, cinci din partea sindicatelor şi alţi cinci reprezentanţi în grupul intereselor generale.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp