Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:21 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Arestare preventivă - Evaziune fiscală

ro

28 May, 2015 11:57 1078 Marime text
Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, prin ordonanţa din data de 27 mai 2015, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii:
stănescu marian sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală;
stănescu bogdan sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală.            Inculpaţii au fost prezentaţi cu propunere de arestare preventivă pe o durată de 30 de zile judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti, care a admis cererea şi a dispus emiterea unor mandate de arestare preventivă pe numele acestora.
            Din referatul cu propunere de arestare preventivă a rezultat că, în perioada 2011 – 2012, inculpatul Stănescu Marian, în calitate de administrator al S.C. F.S. S.R.L. Căzăneşti (societate radiată la ONRC în prezent), a derulat operaţiuni comerciale cu materiale feroase ascunzând sursa impozabilă şi înregistrând, totodată, în evidenţa contabilă operaţiuni fictive, modalitate prin care s-a sustras de la plata taxelor şi impozitelor datorate bugetului de stat cu suma de 8.124.884 lei.
            Din probatoriul administrat până în prezent a rezultat că inculpatul Stănescu Bogdan l-a sprijinit în mod constant ajutorul inculpatului Stănescu Marian pentru a-şi asigura beneficiul ilegal, prin aceea că a efectuat retrageri de numerar de la diferite unităţi bancare la care avea drept de semnătură.
Prejudiciul estimat a fi adus bugetului consolidat al statului, în intervalul de referinţă, este de aproximativ 2.000.000 de euro, nerecuperat.
             
            Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.          
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii