Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:14 22 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

"Visul lui Adalbert" a ajuns, în sfârșit, piesă de muzeu

ro

18 May, 2012 18:06 919 Marime text

Sâmbătă, 19 mai, se știe, este Noaptea Muzeelor. Ocazie cu care primul lung metraj al lui Gabriel Achim, "Visul lui Adalbert", o comedie despre comunism făcută în capitalism, va rula la Noul Cinematograf al Regizorului Român din cadrul Muzeului Țăranului Român, la orele 17.00 și 21.00. Ba chiar și duminică, 20 mai, de la orele 18.00.

"Visul lui Adalbert" este o comedie neagră bazată pe o întâmplare petrecută într-o uzină comunistă din anii `80. E 8 mai 1986, ziua aniversară a Partidului Comunist Român. Au trecut mai puțin de două săptămâni de la explozia de la Cernobâl și o noapte de când Steaua București a câștigat Cupa Campionilor la Sevilla. În acestă atmosferă festivă, Iulică Ploscaru (Gabriel Spahiu), un sub-inginer responsabil cu protecția muncii, încearcă să-și etaleze veleitățile artistice, experimentând pe nervii și resursele partidului noi tehnici de filmare a materialelor de protecție a muncii.

Actul artistic al tovarășului Ploscaru este întrerupt de o veste proastă: unul dintre muncitori tocmai își pierde o mână la strung în timp ce făcea pe șest cuțite artizanale.

Din distribuție fac parte: : Gabriel Spahiu, Doru Ana, Ozana Oancea, Anca Androne, Paul Ipate, Alina Berzunțeanu, Mimi Brănescu, Adrian Văncică, Coca Bloos, Mircea Rusu, Viorel Comănici, Adrian Ciglenean, Violeta Haret-Popa, Ana Maria Moldovan, Cristi Balint, Dan Ivanesei, Vitalie Bichir și Bogdan Marhodin.

Scenariul filmului este semnat de Gabriel Achim și Cosmin Manolache, director de imagine este George Chiper-Lillemark, scenografia îi aparține lui Vali Ighigheanu, costumele Luminiței Mihai, montajul lui Cristian Nicolescu și Ioan Ștefan Tatu și sunetul lui Dan-Ștefan Rucăreanu, Filip Mureșan și Vlad Voinescu.

"Visul lui Adalbert" este o producţie Green Film și 4 Proof Film, realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, al UniCredit Țiriac Bank, Loteriei romane, Romaqua Group, MEC Romania, Media Tour, Drill Media, Digital Cube și al Asociației Române de Film Independent (ARFI).

Ti-a placut articolul?

Comentarii