Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:58 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU Prahova Comunicat de presă - 23.11.2021

ro

24 Nov, 2021 12:23 1000 Marime text

COMUNICAT DE PRESĂ
NR. 119 din 24 noiembrie 2021
 
În data de 25.11.2021, începând cu ora 10:00, în cadrul S.C. AQUILA PART PROD COM S.R.L. din Parcul Industrial Ploiesti West Park ( PWP) - Bucharest Northse se desfășoară un exerciţiu cu forţe şi mijloace în teren pentru antrenarea structurilor de intervenţie în vederea îndeplinirii misiunilor specifice din competenţă, în situaţia producerii unui accident major.

Scenariul exerciţiului de intervenţie se referă la o explozie, urmată de un incendiu în zona buncărului cu recipiente sub presiune care a cuprins un raft metalic pe care se aflau mai multe produse ambalate. În urma evenimentului, din cauza suflului exploziei opt persoane au fost rănite grav. Două dintre acestea au suferit politraumatisme prin lovire-strivire, inclusiv arsuri de gradul III și IV pe aproximativ 40% din suprafața corporală, iar celelalte șase persoane au suferit arsuri de gradul III pe aproximativ 50% din suprafața corporală, intoxicate cu fum, inconștiente, blocate în zona B a halei de depozitare, necesitând evacuarea de urgență din zona afectată.

Având în vedere riscul propagării incendiului la instalaţiile învecinate, precum şi numărul mare de victime care necesită acordarea primului ajutor, se vor pune în aplicare Planul de Urgenţă Internă și Externă al obiectivului, Planul Roşu de Intervenție și Planul Județean de Înștiintare și Alarmare la nivelul Parcului Industrial Ploiesti West Park.

Din cauza evoluției rapide a incendiului șoferul unui autotren aflat la rampa de încărcare – descărcare din zona C a depozitului, încercând să scoată autovehiculul din zona de pericol, la ieșirea din curtea societății intră în coliziune cu un autoturism în care se aflau trei persoane. În urma acestui eveniment două persoane sunt accidentate grav, fiind prinse între fiarele contorsionate ale vehicului. A treia persoană a suferit politraumatisme și contuzii ușoare la cap și membrele superioare.      

Sosite la locul producerii evenimentului, echipajele vor proceda la organizarea operativă a intervenţiei pe sectoare, operaţiunile de salvare și evacuare a victimelor din zona afectată desfăşurându-se simultan cu acţiunile de localizare şi lichidare a incendiului.        

Totodată, 76 de pompieri militari și 10 elevi cu cinci autospeciale de lucru cu apă şi spumă, două autoscări, două autospeciale de descarcerare, o autospecială pentru transport personal şi victime multiple, o autospecială de intervenţie pentru accidente colective şi calamităţi, cinci ambulanţe SMURD, șase autospeciale de primă intervenţie şi comandă şi două autospeciale de grupă operativă vor asigura intervenţia în situaţia simulată.                                                                                                        
Din fericire, este doar scenariul unui exercitiu tactic care are ca scop pregătirea pompierilor și testarea capacității de reacție, dar și modul de organizare și implicare a tuturor structurilor care ar putea fi implicate într-un asemenea eveniment.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii