Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:05 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU Giurgiu La datorie, în minivacanţa prilejuită de Ziua Naţională a României şi sărbătoarea Sfântului Andrei

ro

30 Nov, 2023 10:26 578 Marime text
COMUNICAT DE PRESĂ
Nr. 446 din 29.11.2023
 
La datorie, în minivacanţa prilejuită de Ziua Naţională a României şi sărbătoarea Sfântului Andrei
Pompierii vor fi la datorie în perioada 30 noiembrie - 03 decembrie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în evenimente grave ce le pot pune viața în pericol și pentru acordarea primului ajutor medical.
În această perioadă, o atenție deosebită trebuie acordată măsurilor de prevenire a incendiilor în locuințe și gospodării.
Reamintim cetățenilor că, odată cu scăderea temperaturilor, cele mai multe incendii în locuințe au drept cauză probabilă coșurile de fum, instalațiile electrice improvizate sau cu defecțiuni și mijloacele de încălzire lăsate nesupravegheate.
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu, trebuie luate următoarele măsuri:
▪ la coșurile de fum:
  • verificați coşurile de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);
  • curățați periodic coșurile de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
  • tencuiți şi văruiți părtea din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);
  •  îngroșați zidăria coşului la trecerea prin planşee, lăsând un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;
  • păstrați distanţa dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului, astfel încât aceasta să nu fie mai mică de 10 cm.
▪ la sobe:
  • nu așezați materiale combustibile în spaţiile dintre sobă şi perete;
  • nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului;
  • nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba și evitaţi supraîncărcarea acesteia;
  • nu puneți hainele la uscat, pe sobă;
  • în timpul funcționării, nu lăsați ușa sobei deschisă;
  • amplasaţi, în faţa sobelor cu lemne, o cutie metalică: aceasta va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, care ar putea incendia materialele combustibile din apropiere;
  • focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor;
  • stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
  • nu adormiţi niciodată cu focul aprins în sobă;
  • depozitați cenuşa şi jarul provenite de la sobe într-un loc special amenajat.
Jăratecul nestins nu trebuie aruncat în apropierea casei, a adăposturilor animalelor, a magaziilor de lemne sau de furaje.
▪ la instalația electrică:
  • verificați periodic instalaţia electrică, cu ajutorul personalului autorizat;
  • nu folosiţi instalaţii electrice improvizate;
  • la suplimentarea receptoarelor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
  • verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi înlocuiţi-le atunci când sunt uzate;
  • nu folosiţi prize sau întrerupătoare slăbite;
  • nu suprasolicitaţi o priză deoarece unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a unei surse de curent;
  • instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând indicaţiile producătorului din prospectul produsului;
  • amplasaţi şi utilizaţi aparatele electrice departe de mediile umede. Pentru prevenirea intoxicaţiilor cu fum și gaze toxice se recomandă montarea detectoarelor de incendiu în locuințe, în vederea semnalizării din timp a utilizatorilor referitor la eventualele acumulări de fum și gaze toxice.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro.
 
Cu prilejul Zilei Naționale a României, pe 01 decembrie 2023, începând ora 09:00, ISU Giurgiu vă invită la ceremonialul religios oficiat la Biserica “Înălțarea Domnului” și la parada militară organizată în Piața Tricolorului.
 
Compartimentul Informare și Relații Publice
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii