Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:51 01 10 2022 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ
a

IPJ Ialomița Buletin de presă -16.02.2022

ro

16 Feb, 2022 13:42 614 Marime text
Nr. 54137 din 16 Ianuarie 2022
 
BULETIN DE PRESĂ
 
Petrecere privată, întreruptă de polițiștii din Urziceni
 
La data de 15 februarie a.c., în jurul orei 15:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că, la domiciliul unui bărbat în vârstă de 42 de ani, din municipiul Urziceni, este organizat un eveniment privat (petrecere de majorat), la care participă mai multe persoane.
 
În incinta imobilului au fost identificate 25 de persoane, care au fost legitimate, iar evenimentul privat întrerupt.
 
Cei 25 de participanți la petrecere precum și organizatorul evenimentului au fost sancționați contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii nr.55/2020 privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19.
 

 
Acțiuni preventive pentru siguranța elevilor        
 
Peste 700 de elevi din 5 unități de învățământ de pe raza municipiului Fetești au primit în cursul zilei de ieri, 15 februarie a.c., vizita la ore a polițiștilor, care au desfășurate activități de prevenire a delicvenței juvenile, victimizarea prin intermediul internetului şi riscurile pe care le presupune expunerea pe reţelele de socializare.
 
Scopul activităților desfășurate în școli este de a identifica elevii cu un comportament antisocial, respectarea regulilor de protecție în contextul stării actuale, precum și depistarea celor care lipesc nemotivat.
 
În cadrul acțiunilor au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale pentru nereguli privind normele rutiere atât în cazul pietonilor cât și a conducătorilor auto, care circulau în proximitatea unităților școlare.
 
De asemenea, au fost efectuate verificări și instruiri agenților de pază din cadrul unităților de învățământ, cu privire la respectarea normelor pentru prevenirea răspândirii virusului SARS CoV 2, precum și accesul elevilor în școli.
 
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii