Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:48 12 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Giurgiu La volan fără permis

ro

12 Oct, 2023 09:02 522 Marime text
Nr. 7602/360 din 12 octombrie 2023
 
BULETIN DE PRESĂ
 
LA VOLAN, SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI
 
La data de 11 octombrie a.c., ora 15.30, în timp ce își exercitau atribuțiile de serviciu, în localitatea Joița, județul Giurgiu, polițiștii giurgiuveni au depistat un bărbat, de 55 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea o autoutilitară, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
 
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, pentru recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
 
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
 
CONDUCERE FĂRĂ DREPT
 
La data de 12 octombrie a.c., ora 04.15, polițiștii giurgiuveni, în timp ce își executau atribuțiile de serviciu pe bulevardul București, din municipiul Giurgiu au depistat în trafic un bărbat, de 56 de ani, din localitatea Răsuceni, în timp ce conducea un autoturism, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce.
 
În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii