Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:32 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Galați Evenimente

ro

29 Feb, 2024 13:50 405 Marime text
Nr. 44330 din data de 29 februarie 2024
 
                                                                                          
                                                                                                                                                                               
                                        
       PERSOANĂ SUB CONTROL JUDICIAR PENTRU DISTRUGERE,
        LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE ȘI TULBURAREA ORDINII ȘI
                                                LINIȘTII PUBLICE
 
            La data de 27 februarie 2024, la ora 15:13, polițiștii din cadrul Secției 6 Politie Rurală Tecuci au fost sesizați telefonic, prin apel la S.N.U.A.U. 112, de către un bărbat, din satul Toflea, comuna Brăhășești, județul Galați, despre faptul că, pe raza aceleași localități, un tânăr ce părea a fi sub influența băuturilor alcoolice, ar deține un obiect tăietor.
            În urma deplasării la fața locului, polițiștii au stabilit că un tânăr de 21 de ani, din aceeași localitate, în timp ce avea un obiect tăietor în mână, s-ar fi agățat de mânerul din partea din față a cabinei unei autoutilitare (betonieră) care efectua lucrări pe raza satului Toflea, lovind cupola și parbrizul acesteia. Ulterior, ar fi deschis portiera din partea conducătorului autoutilitarei, un bărbat, în vârstă de 39 ani, din municipiul Tecuci și l-ar fi agățat pe acesta de gulerul salopetei, bruscându-l.
  Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii si liniștii publice, continuând cercetările în vederea depistării tânărului de 21 de ani.
            În data de 27 februarie a.c., polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Tecuci au dispus măsura reținerii tânărului, pentru 24 de ore, iar a doua zi acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci, fiind luată față de acesta măsura preventivă a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
***
 
        DEPISTAȚI LA VOLAN SUB INFLUENȚA BĂUTURILOR   ALCOOLICE SAU AVÂND DREPTUL DE A CONDUCE SUSPENDAT
 
 La data de 28 februarie 2024, în jurul orei 11:05, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Liești, au fost sesizați telefonic, prin apel la SNUAU 112, de către un bărbat, de 24 de ani din comuna Ivești, județul Galați, cu privire la faptul că, pe strada Blăjerii de Sus, din aceeași localitate, ar avea loc un scandal.
 Cu ocazia deplasării la fața locului, polițiștii au stabilit că un autoturism, condus de un bărbat, de 41 de ani, din comuna Ivești, ar fi efectuat manevra de mers înapoi, moment în care ar fi acroșat un alt autoturism, care se afla parcat, rezultând doar pagube materiale. După impact, o femeie din aceeași localitate, ar fi spart cu un obiect contondent toate geamurile autoturismului care ar fi efectuat manevra de mers înapoi.
 Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat și ulterior a fost condus la Spitalul Municipal Anton Cincu din municipiul Tecuci, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a valorii alcoolemiei.
  În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și distrugere.
 
***
 
În aceeași dată, tot prin apel la S.N.U.A.U. 112, polițiștii Postului de Poliție Berești-Meria au fost sesizați de către un bărbat, din satul Slivna, comuna Berești-Meria, județul Galați, cu privire la faptul că în jurul orei 10:20, ar fi observat un bărbat, din aceeași localitate, în timp ce conducea autoturismul într-un mod nefiresc, considerând că este astfel pusă în pericol siguranța cetățenilor.
În baza sesizării, polițiștii s-au deplasat la scurt timp, la domiciliul conducătorului auto din satul Slivna, ocazie cu care l-au testat cu aparatul alcooltest, rezultând valoarea de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost transportat la Spitalul Orășenesc Târgu Bujor, unde i-au fost recoltate probe biologice.
 Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
 
                                                  ***
 
Tot în data de 28 februarie 2024, polițiștii Biroului Rutier Tecuci au depistat în flagrant, un bărbat de 49 de ani, din municipiul Tecuci, în timp ce conducea autoturismul pe strada Malului, din Municipiul Tecuci, județul Galați, având concentrația alcoolică de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la Spitalul Municipal Anton Cincu Tecuci, în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea cu exactitate a valorii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
 
***
 
În cursul nopții de 29 februarie 2024, în jurul orei 01:05, un echipaj din cadrul Secţiei 2 Poliţie Galaţi, în timp ce executa  activități de patrulare pe strada Prelungirea Brăilei din municipiul Galați, au procedat la oprirea în trafic a unui autoturism condus de un tânăr în vârstă de 22 ani, din aceeași localitate.
Cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit ca bărbatul are dreptul de a conduce suspendat.
De asemenea, conducătorul autoturismului a fost cu testat cu aparatele din dotarea poliției rutiere destinat determinării prezenţei în organism a substanțelor psihoactive și alcoolului, ambele rezultate fiind negative.
Polițiștii au deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii