Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:18 19 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Argeș Acțiuni desfășurate pentru asigurarea ordinii publice

ro

16 Aug, 2023 15:23 543 Marime text
Nr. 530 din 16 august 2023
 
 
BULETIN DE PRESĂ
 
Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni, în sistem integrat, pentru asigurarea ordinii publice
 
 
În ultimele 24 de ore, polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altori instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
Au fost desfășurate activități informativ-preventive și s-a acționat în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, fiind organizate 58 de filtre.
Au fost legitimate aproape 1.000 de persoane, au fost verificate 717 autoturisme și au fost efectuate 141 de testări cu aparatele etilotest sau Drugtest.
Ca urmare a abaterilor constatate în cele 24 de ore, au fost aplicate 279 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 60.000 de lei, dintre care 229 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar 58 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.
 
  •  
 
Acțiuni de menținere a ordinii publice în Pitești
 
 
În ziua de 15 august a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul Secțiilor 1-4 Poliție Pitești au desfășurat acțiuni de menținere a ordinii și liniștii publice, prevenire a faptelor contra patrimoniului prin verificarea oganizării pazei, precum și creștere a gradului de disciplină rutieră.
Totodată, au fost efectuate verificări cu privire la modul de organizare și executare a serviciului de pază, la mai multe societăți comerciale.
Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii au aplicat, în total, 69 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 12.510 de lei, dintre care 20 de sancțiuni, în valoare de 4.100 de lei, conform Legii 61/1991 privind normele de conviețuire socială, respectiv 49 de sancțiuni, în valoare de 8.410 lei, conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, totodată fiind reținute două permise de conducere și retrase 3 certificate de înmatriculare.
În cele 24 de ore, polițiștii au verificat peste 100 de autoturisme și au legitimat aproape 200 de persoane.
De asemenea, s-a acționat pentru depistarea și sancționarea actelor de cerșetorie, precum și a persoanelor care practică prostituția stradală, fiind desfășurate și activități de informare şi prevenire la societățile comerciale cu actiuvitate pe timpul nopții legislației privind comercializarea produselor din alcool și tutun către minori. Toto în cadrul activităților cu caracter preventiv, au fost purtate discuții și cu privire la modificările legislative ce se referă la modul de pedepsire a unor infracțiuni rutiere, precum și cu privire la riscurile asociate consumului de substanțe cu efect psihoactiv.
 
  •  
 
Acțiuni pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, în perioada 14-15 august
 
 
În ultimele 48 de ore, polițiștii rutieri argeșeni au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în mod deosebit a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate, au fost aplicate 379 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 71.304 lei. Totodată polițiștii structurilor rutiere au reținut, în vederea suspendării dreptului de circulație, 35 de permise de conducere și au fost retras 19 certificate de înmatriculare.
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti vor continua acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
 
  •  
 
În zilele 14 și 15 august a.c., polițiștii Biroului Rutier Pitești au desfășurat acțiuni pentru combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere și depistare a conducătorilor auto care încalcă normele rutiere, în special a celor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
În cele 48 de ore, polițiștii rutieri piteșteni au aplicat 125 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 10.000 de lei, au reținut 6 permise de conducere și au retras 4 certificate de înmatriculare.
Dintre sancțiunile contravenționale ce au prevăzută măsura complementară de reținere a permisului de conducere, trei au fost reținute ca urmare a depășirii regimului legal de viteză cu mai multe de 50 de km/h peste limita legală, unul ca urmare a consumului de alcool în limita corespunzătoare răspunderii contravenționale, și unul ca urmare a comportamentului agresiv în timpul conducerii unui autoturism pe drumurile publice.
 
  •  
 
În zilele 14 și 15 august a.c., polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au desfășurat acțiuni pentru combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere de pe raza de competență, precum și depistare a conducătorilor auto care încalcă normele rutiere, în special a celor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
În cele 48 de ore, polițiștii rutieri câmpulungeni au aplicat 56 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 20.000 de lei, au reținut 11 permise de conducere și au retras un certificat de înmatriculare.
Sancțiunile contravenționale ce au prevăzută măsura complementară de reținere a permisului de conducere au fost aplicate ca urmare a depășirii limitelor legale de viteză.
În ziua de 14 august, au fost depistate 6 persoane care conduceau cu mai mult de 50 de km/h peste limita legală de pe sectoarele de drum unde au fost făcute constatările cu aparatul RADAR. Conducătorii auto depistați aveau vârste cuprinse între 38 și 63 de ani, iar vitezele cu care au fost înregistrați cu aparatul RADAR au fost cuprinse între 107 și 119 km/h.
În ziua de 15 august, au fost depistate 5 persoane care conduceau cu mai mult de 50 de km/h peste limita legală de pe sectoarele de drum unde au fost făcute constatările cu aparatul RADAR. Persoanele depistate aveau vârste cuprinse între 38 și 55 de ani, iar vitezele cu care au fost înregistrați cu aparatul RADAR au fost cuprinse între 111 și 136 km/h.
 
  •  
 
În ziua de 15 august, polițiștii Biroului Rutier Câmpulung au depistat, pe DN73, în localitatea Stâlpeni, o femeie de 38 de ani, din municipiul Slatina, județul Olt, care conducea un autoturism cu viteză excesivă, fiind înregistrat de aparatul RADAR cu viteza de 136 km/h.
Ca urmare a abaterii constatate, bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, conform OUG 195/2002R privind circulația pe drumurile publice, iar permisul de conducere a fost reținut în vederea suspendării dreptului de a conduce pentru 120 de zile, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
 
  •  
 
Depistați conducând sub influența alcoolului
 
 
În noaptea de 15 spre 16 august a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului au depistat un bărbat, de 40 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism, pe DJ 703B, pe raza comunei Vedea, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
Având în vedere valoarea în urma testării, mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal conform art. 337 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
 
  •  
 
În ziua de 14 august a.c., polițiștii Biroului Rutier Pitești au depistat un bărbat de 32 de ani, din Moșoaia, care conducea un autoturism pe str. Independenței din municipiul Pitești, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
Având în vedere valoarea în urma testării, mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal conform art. 336 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
 
  •  
 
În ziua de 14 august a.c., polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Rucăr au depistat un bărbat de 56 de ani, din județul Dâmbovița, care conducea un autoturism pe DN 73, pe raza comunei Dragoslavele, în timp ce se afla sub influența alcoolului.
Având în vedere valoarea în urma testării, mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, însă bărbatul a refuzat recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, a fost întocmit dosar penal conform art. 337 din Codul Penal, iar dreptul de a conduce a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
 
  •  
 
Conducea fără drept un autovehicul neînmatriculat
 
 
În ziua de 14 august a.c., polițiștii Secţiei de Poliţie Rurală Valea Mare Pravăț au depistat un bărbat de 45 de ani, din Bughea de Jos, care conducea un ATV pe raza localității de domiciliu, iar din verificări s-a stabilit că cel în cauză nu este posesor de permis de conducere.
Totodată, din verificări a rezultat că autovehiculul condus de persoana în cauză nu figurează înmatriculat sau înregistrat în circulație.
Ca urmare a celor constatate, în cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 334 și 335 din Codul Penal.
 
  •  
 
În ziua de 14 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au depistat un bărbat de 41 de ani, din Pitești, care conducea un autoturism cu numere provizorii, pe str. Calea București din orașul Ștefănești, iar din verificările efectuate a rezultat că valabilitatea înmatriculării provizorii a autovehiculului în cauză era expirată.
Ca urmare a celor constatate, în cauză a fost întocmit dosar penal conform art. 334 din Codul Penal.
 
 
          BIROUL DE PRESĂ
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii