Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:30 19 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Angajări Constanța Post vacant la Spitalul Orășenesc Cernavodă. Vezi dacă te încadrezi

ro

19 Jun, 2025 12:45 242 Marime text

Spitalul Orășenesc Cernavodă, cu sediul în orașul Cernavodă, str. Gheorghe Doja nr. 1A, județul Constanța, organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă (8 ore/zi), a postului vacant de asistent medical principal – Bloc Operator.

Concursul se desfășoară conform prevederilor H.G. nr. 1336/2022 privind Regulamentul-cadru pentru ocuparea funcțiilor contractuale în sectorul bugetar.
Condiții generale de participare: candidații trebuie să dețină cetățenia română, a unui alt stat membru UE, SEE sau a Confederației Elvețiene, să cunoască limba română, să aibă capacitate de muncă conform Codului muncii, să fie apți din punct de vedere medical, să nu aibă condamnări definitive pentru fapte incompatibile cu funcția vizată și să nu fie sub efectul unor interdicții privind exercitarea profesiei. De asemenea, nu trebuie să fi comis infracțiunile prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea nr. 118/2019.

Condiții specifice: candidații trebuie să dețină diplomă de școală sanitară postliceală sau echivalentă conform H.G. nr. 797/1997, certificat de grad principal, cel puțin 5 ani vechime în specialitate și să fie membri ai OAMGMAMR cu aviz anual valabil.

Dosarul de înscriere se depune în perioada 19.06.2025 – 02.07.2025, la Compartimentul Resurse Umane din cadrul spitalului, în timpul programului de lucru. Informații suplimentare se pot obține la telefon 0787.265.833.

Dosarul trebuie să conțină: formularul de înscriere, copie act de identitate, certificat de căsătorie (dacă este cazul), copii ale diplomelor de studii și ale actelor care dovedesc vechimea în muncă, cazier judiciar, adeverință medicală, certificat de integritate comportamentală, poliță de asigurare civilă, certificat de membru OAMGMAMR, adeverință de la OAMGMAMR, avizul anual de exercitare a profesiei, livret militar (dacă este cazul) și un curriculum vitae.

Copiile vor fi prezentate însoțite de originalele pentru conformitate, certificarea făcându-se de secretarul comisiei de concurs.

Concursul constă în:


• selecția dosarelor – 04.07.2025,
• proba scrisă – 11.07.2025, ora 10:00,
• interviul – 17.07.2025, ora 10:00.

Vor fi declarați admiși candidații care obțin minimum 50 de puncte la fiecare probă. Interviul se notează cu un punctaj de la 0 la 100. Rezultatele se afișează la sediul spitalului și pe site-ul www.spitalul-cernavoda.ro.

Bibliografia, tematica și fișa postului sunt disponibile pe site-ul instituției. Prezentarea la concurs se face cu actul de identitate în original.




Mai multe detalii puteți găsi în secțiunea Documente a materialului .



Citește și:

Vrei să faci parte din echipa Cazinoului din Constanța? Se fac angajări

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii