Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:58 20 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CJI analizeaza impactul noilor tehnologii asupra presei locale

ro

11 Mar, 2011 22:21 819 Marime text

Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) organizeaza, pentru cel de-al treilea an consecutiv, intalniri cu profesionistii din mass media locale.

In perioada 13 - 21 martie, Ioana Avadani, director executiv al CJI si Cristina Lupu, coordonator de programe al CJI se vor intalni cu profesionistii media pentru a discuta despre situatia mass media in 2011. Printre temele de discutie se numara necesitatea dezvoltarii jurnalismului online in Romania, cresterea competentelor media si digitale ale publicului, autoreglementarea mass media, precum si numeroasele initiative legislative cu privire la presa din 2010.

"Criza economica, presiunile politice, noile tehnologii au transformat jurnalismul. Presa romaneasca se afla intr-un moment de rascruce. Poate sa aleaga sa mearga mai departe, sa-si faca curatenie in propria ograda si sa intampine pregatita transformarea meseriei de jurnalist. Sau poate sa decida ca nu are nicio problema. Varianta a doua este perdanta pentru toata lumea: pentru breasla, pentru public, pentru intreaga societate", a declarat Ioana Avadani, director executiv CJI.

Intalnirile cu profesionistii din presa locala permit Centrului pentru Jurnalism Independent sa "ia pulsul" comunitatii profesionale si sa identifice tendintele pietei de media locale. Dezvoltarea jurnalismului online, a diferitelor platforme tehnologice de furnizare a continului mediatic este una din preocuparile majore ale CJI si constituie tema mai multor programe derulate in ultimele luni.

"Aceste intalniri sunt o oportunitate pentru profesionisti, fie ei jurnalisti, editori sau patroni, deoarece au acces la informatii care ii ajuta sa creasca profesional si sa-si faca strategii pe termen mediu si lung de dezvoltare a afacerilor de media", a adaugat Ioana Avadani.

Astfel de intalniri vor avea loc in Craiova, Deva, Arad, Oradea, Cluj-Napoca, Targu Mures si Brasov. In luna aprilie vor avea loc discutii similare si cu jurnalistii, editorii si patronii din restul tarii.

Vizitele fac parte din programul Jurnalism non-linear, coordonat de CJI in perioada noiembrie 2009 - aprilie 2011. Programul vizeaza profesionalizarea jurnalistilor, cresterea ofertei de produse multimedia la nivelul presei si, nu in ultimul rand, consolidarea unor practici deontologice transparente si responsabile.

In 2010, CJI a organizat, ca parte a acestui program, prima editie a cursurilor de jurnalism non-linear, la care au participat profesionisti din media locale si centrale.

Pentru pentru informatii suplimentare va rugam sa ne contactati la tel. 021.311.1375, e-mail: carmen@cji.ro; persoana de contact: Carmen Macavei, asistent executiv. Detalii despre proiect gasiti si pe jnl.cji.ro .

Programul Jurnalism non-linear este finantat de Trust for Civil Society in Central and Eastern Europe, Ambasada Statelor Unite la Bucuresti si sprijinit de Adobe Systems Romania, Cisco Romania si Soundslides.

Ti-a placut articolul?

Comentarii