Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:30 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fonduri pentru plata contribuțiilor internaționale datorate de Registrul Donatorilor Voluntari de Celule Stem

ro

24 Jun, 2015 15:50 972 Marime text
Guvernul a alocat fonduri pentru plata taxelor și cotizațiilor aferente anului 2015, demers ce va permite Registrului Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice să se acrediteze internațional și să se interconecteze cu instituții similare internaționale ale donatorilor voluntari de celule stem. În acest sens, Guvernul a aprobat o Hotărâre, prin care se alocă 5.480 de euro, bani necesari pentru plata, în acest an, a contribuțiilor Registrului Donatorilor la instituțiile și asociațiile internaționale la care este partener.

Începând cu anul 2015, Registrul Național al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice poate intra în proces de calificare și acreditare de către Asociația Mondială a Donatorilor de Măduvă, după îndeplinirea unor criterii care au în vedere mai multe aspecte, inclusiv numărul de donatori, care trebuie să fie minimum 500.

În prezent, în Registrul Donatorilor sunt înscriși aproximativ 21.700 de donatori voluntari. Prin interconectarea Registrului la Asociația Donatorii de Măduvă Osoasă de Pretutindeni (DMOP) și Grupul European pentru Sânge și Transplant de Măduvă (GESTM) se extinde baza de căutare pentru potențiali donatori compatibili cu pacienți români care au nevoie de transplant, în condițiile în care, în martie 2015 a fost anunțată cifra de 25 milioane de persoane la nivel mondial înscrise ca potențiali donatori voluntari de celule stem hematopoietice (CSH).

Informații suplimentare:

Registrul Naţional al Donatorilor Voluntari de Celule Stem Hematopoietice este o instituţie publică aflată în subordinea Ministerului Sănătăţii şi înfiinţată prin HG nr. 760/2009. Rolul Registrului Donatorilor este de a identifica și asigura, la standarde internaționale, donatori de celule stem hematopoietice compatibili neînrudiți, tuturor pacienților din România care au nevoie de un transplant și care nu au donatori compatibili înrudiți.

Una dintre activităţile de bază ale Registrului o constituie organizarea şi menţinerea unei baze de date complexe cu donatorii voluntari de celule stem hematopoietice și, în același timp, cu pacienții care au nevoie de un transplant. Această bază de date este securizată, conform tuturor standardelor internaționale existente în domeniu și face posibilă procesarea cererilor, căutare a unui donator compatibil şi furnizarea celulelor stem hematopoietice, atât în ţară, cât şi în străinătate.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii