Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:41 13 06 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bunuri contrafăcute şi mărfuri nedeclarate, în valoare de 1 000 000 lei, reţinute de vameşii constănţeni

ro

09 Sep, 2011 16:43 831 Marime text

Lucrătorii vamali constănţeni au descoperit şi reţinut bunuri contrafăcute şi mărfuri nedeclarate, în valoare de aproximativ 1 000 000 lei, în 4 containere sosite din China pentru 3 societăţi comerciale, cu sediul în Bucureşti şi Ilfov.

În data de 08 septembrie 2011, acţionând în baza analizei de risc, lucrătorii vamali din cadrul Biroului Vamal Constanţa Sud, au selectat în vederea efectuării controlului fizic 4 containere sosite din China, având ca destinatar 3 societăţi comerciale cu sediul în Bucureşti şi Ilfov.

Astfel, în primele trei containere, care aveau declarate bunuri generale, au fost descoperite, în total, 2 580 perechi pantaloni sport purtând însemnele distinctive ale mărcii ADIDAS, 2 100 perechi mănuşi cu însemnele FERRARI şi 980 bucăţi lame din metal pentru drujbe inscripţionate STIHL. Toate bunurile
descoperite sunt susceptibile de a fi contrafăcute.

Conform legislaţiei în vigoare, bunurile au fost reţinute de către autoritatea vamală în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi
dispuse măsurile legale ce se impun.

În cel de-al patrulea container, care avea declarate tot mărfuri generale, au fost descoperite nedeclarate 27 800 bucăţi eşarfe. Marfa a fost confiscată, iar
firma importatoare amendată contravenţional cu 3 000 lei.

Dacă ar fi fost comercializate pe piaţă, la preţul produselor originale, valoarea totală a mărfurilor s-ar fi ridicat la aproximativ 1 000 000 lei.

COMPARTIMENTUL INFORMARE PUBLICĂ DIN CADRUL D.R.A.O.V. CONSTANŢA

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii