Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:41 03 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Calendar obligatii mai 2009 - 07.05.2009

ro

07 May, 2009 16:37 1421 Marime text

Nr.4789/07.05.2009

COMUNICAT DE PRESĂ

 Referitor la obligaţiile declarative ale contribuabililor cu termen de depunere în luna mai 2009, Compartimentul de Presă vă comunică următoarele :

15 MAI, ULTIMA ZI PENTRU:

· Depunerea formularului 200 „Declaraţie privind veniturile realizate” aferent anului 2008, de către persoanele fizice care obţin venituri din activităţi independente, din cedarea folosinţei bunurilor, din activităţi agricole şi din transferul titlurilor de valoare;
· Depunerea formularului 201 „Declaraţie privind veniturile din străinătate”, aferent anului 2008, de către persoanele fizice române cu domiciliul în România, care realizează venituri din străinătate;
· Depunerea formularului 220 „Declaraţie privind venitul estimat“ de către contribuabilii care în anul anterior au realizat pierderi şi cei care au realizat venituri pe perioade mai mici decât anul calendaristic, precum şi cei care, din motive obiective, estimează că vor realiza venituri care diferă cu cel puţin 20% faţă de anul fiscal anterior.
· Depunerea formularului 221 „Declaraţie privind activităţile agricole impuse pe bază de norme de venit” de către contribuabilii care obţin venituri din activităţi agricole;
· Depunerea formularului 223 „Declaraţie privind veniturile estimate pentru asocierile fără personalitate juridică, constituite între persoane fizice”;
· Depunerea formularului 230 „Cerere privind destinaţia sumei reprezentând până la 2% din impozitul anual”, aferent anului 2008, de către persoanele fizice care realizează venituri din salarii şi asimilate acestora.

25 MAI, ULTIMA ZI PENTRU:

· Depunerea formularului 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat”, pentru obligaţiile de plată cu termen lunar;
· Depunerea formularului 102 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetele asigurărilor sociale şi fondurilor speciale”, pentru obligaţiile de plată cu termen lunar;
· Depunerea formularului 103  „Declaraţie privind accizele”
· Depunerea formularului 300 „Decont de taxă pe valoarea adăugată”, de către plătitorii de T.V.A. pentru care perioada fiscală este luna;
· Depunerea formularului 301 „Decontul special de taxă pe valoarea adăugată”, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care ia naştere exigibilitatea operaţiunilor;
· Depunerea formularului 224 „Declaraţie privind veniturile sub formă de salarii din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi posturilor consulare acreditate în România”, de către persoanele fizice care îşi desfăşoară activitatea în România şi obţin venituri sub formă de salarii din străinătate, precum şi de către persoanele fizice române angajate ale misiunilor diplomatice şi ale posturilor consulare acreditate în România;

· Plata obligaţiilor la bugetul general consolidat şi a taxei pe valoarea adăugată, pentru obligaţiile fiscale cu termen de plată lunar.

30 MAI, ULTIMA ZI PENTRU:

· depunerea situaţiilor financiare anuale la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice pentru societăţile comerciale, societăţile/companiile naţionale, regiile autonome, institutele naţionale de cercetare-dezvoltare.

Bogdan  Huţucă
Director executiv          

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii