Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:48 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alianţa naţională a sindicatelor bugeterilor "SED LEX"

ro

20 Sep, 2010 18:42 1426 Marime text

COMUNICAT DE PRESĂ

Comitetul Director al Alianţei Naţionale a Sindicatelor Bugetarilor SED LEX, format din preşedinţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Finanţe, Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţia Locală, Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Muncii şi Protecţiei Sociale, Federaţiei Naţionale a Statisticienilor, Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Poliţie, Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici din Inspecţia Muncii, Sindicatului Naţional al Gărzii de Mediu, Sindicatului Naţional al Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual, reunit astăzi, 15 septembrie 2010, în şedinţă extraordinară, a hotărât iniţierea procedurilor pentru declanşarea grevei generale în administraţia publică pentru:

- revenirea la nivelul de salarizare anterior reducerii cu 25%

- renunţarea la disponibilizarea salariaţilor din administraţia publică, deoarece suntem subdimensionaţi cu aproximativ 12%

- aplicarea tuturor contractelor colective în administraţia locală conform principiului descentralizării administraţiei publice

- rediscutarea tuturor grilelor de salarizare din noua lege privind salarizarea personalului bugetar

- acordarea veniturilor suplimentare din sumele atrase la bugetul statului din activităţile infracţionale şi de contrabandă descoperite de instituţiile competente ale administraţiei publice

Data declanşării grevei generale la nivel naţional va fi stabilită de către Consiliul Unional al Alianţei SED LEX după ce fiecare organizaţie sindicală va obţine semnăturilor membrilor de sindicat pentru declanşarea grevei generale pe termen nelimitat, aceştia urmând a fi informaţi cu privire la:

- neplata salariilor pentru zilelor în care vor participa la acţiunea de protest

- suspendarea din funcţie pe perioada grevei pentru funcţionarii publici

- existenţa presiunilor din partea politicului şi cetăţenilor pe toată perioada desfăşurării acţiunii de protest, inclusiv ameninţări de orice natură

- necesitatea verificării oricărui zvon destabilizator legat de modul în care se desfăşoară greva la nivel naţional

Acţiunea de protest va avea 2 componente:

1) Primele 2 zile de la declanşarea grevei generale - salariaţii nu se vor prezenta la locurile de muncă şi vor sta acasă

2) Începând cu a treia zi, pe termen nelimitat - salariaţii vor picheta instituţiile, fără să intre în clădiri sau să desfăşoare vreo activitate

Comitetul Director al Alianţei SED LEX nu a stabilit un termen limită sindicatelor membre pentru finalizarea procedurilor precizate mai sus, pentru a ne asigura astfel că informarea fiecărui membru de sindicat va fi temeinică.

BIROUL DE PRESĂ

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii