Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:42 16 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Orange lansează serviciul Orange Cloud în România

ro

22 Apr, 2013 14:24 497 Marime text
Bucureşti, 22 aprilie 2013. Începând din 22 aprilie Orange oferă abonaţilor persoane fizice un nou motiv să fie la Orange, serviciul Orange Cloud. Serviciul păstrează în siguranţă şi într-un singur loc, imagini, videoclipuri, melodii, fişiere, dar şi contactele sau calendarul de întâlniri, care pot fi accesate oricând şi de oriunde prin Orange Cloud şi prin aplicaţia dedicată pentru mobil, tabletă sau laptop.
Pentru a beneficia de Orange Cloud, clienţii cu abonamente Cangur, Colibri sau Panteră pot solicita activarea lui fără costuri suplimentare şi, în funcţie de abonament, vor primi până la 10 GB spaţiu de stocare şi trafic nelimitat în Orange Cloud pentru numărul pe care a fost activat serviciul.
Cei care doresc să beneficieze de un spaţiu de stocare mai mare, cât şi cei care nu au un abonament Cangur, Colibri sau Panteră pot alege una din opţiunile de 10 GB, 50 GB sau 150 GB pentru 1,5 euro, 5 euro, respectiv 15 euro (TVA inclus) pe lună ce pot fi activate în magazinele Orange, la numărul 408 sau online, din contul Orange.
Orange Cloud permite trimiterea fişierelor video sau fotografiilor către prieteni sau cunoştinţe direct din Orange Cloud prin intermediul reţelelor de socializare precum Facebook, Twitter şi YouTube. De asemenea, accesând cloud.orange.ro utilizatorii îşi pot organiza arhiva foto sau melodiile, asa cum îşi doresc. În plus, folosind Orange Cloud, clienţii Orange îşi vor putea salva contactele şi agenda atunci când au nevoie, pentru a fi siguri ca nu pierd informaţii importante atunci când îşi resetează sau îşi schimbă telefonul.
Aplicaţia Orange Cloud poate fi accesată de utilizatorii de echipamente cu sistem de operare Android (tablete, smartphone-uri, camere foto) şi poate fi descărcată gratuit din Google Play, şi, în cursul săptămânii, va fi disponibilă în App Store pentru cei cu iOS. Odată instalată, va solicita numele de utilizator şi parola contului Orange pentru autentificare.
“Clienţii devin din ce în ce mai familiarizaţi cu folosirea smartphone-urilor, iar accesul la internet oferă mai multă flexibilitate. Serviciul Orange Cloud asigură securitatea informaţiilor, susţine mobilitatea şi permite clienţilor noştri acces rapid, oricând şi de oriunde la fotografii, documente sau contacte de care pot avea nevoie pe parcursul zilei, precum şi distribuirea informaţiilor prin reţele de socializare.“ a declarat Julien Ducarroz, Chief Commercial Officer în cadrul Orange România.
Mai multe detalii pe www.orange.ro/cloud .

Ti-a placut articolul?

Comentarii