Reflectiile comandantului Fidel Lovitura sta la panda

REFLECŢIILE COMANDANTULUI FIDEL:

LOVITURA STĂ LA PÂNDĂ

Marţi, 8 iunie, am scris Reflecţia ”În pragul tragediei” la orele prânzului, mai târziu am văzut programul  TV ”Masa Rotundă” a lui Randy Alonso, care se transmite de obicei la ora 6:30 pm.În ziua aceea, distinşi şi prestigioşi intelectuali cubanezi care participau la Masă, la întrebările ascuţite ale directorului, au răspuns în cuvinte elocvente care respectau în mare opiniile mele, dar că ei nu creadeau că există  motiv pentru ca Iranul să respingă posibila decizie – deja cunoscută – pe care o va adopta Consiliul de Swecuritate în dimineaţa zilei de 9 iunie la New York – fără nici o îndoială convfenită între liderii celor cinci puteri cu drept de veto: Statele Unite, Anglia şi Franţa cu cei ai Rusiei şi Chinei.
În acel moment,  am spus persoanelor apropiate care obişnuiesc să  mă acompanieze: ”Ce rău îmi pare că nu am terminat Reflecţia spunând că nimeni nu dorea mai mult ca mine  să greşesc!”, dar era deja târziu, nu mai puteam să amân trimiterea la site CubaDebate şi la ziarul Granma.
În ziua următoare, la 10 am, ştiind că la ora aceea era  reuniunea,  ma  trecut pe CNN în spaniolă, cu siguranţa că vor da ştiri de la dezbaterea Consiliului de Securitate. Astfel am putut auzi cuvintele cu care Preşedintele Consiliului prezenta un Proiect de Rezoluţie, promovat în zilele anterioare de Statele Unite, spijinit de Franţa, Marea Britanie şi Germania.
Au mai vorbit, de asemenea, câţiva reprezentanţi ai principalilor membri implicaţi în proiect. Reprezentanta Statelor Unite a explicat de ce ţara sa îl aproba,  cu binecunoscutul pretext de a sancţiona Iranul pentru că a încălcat principiile Tratatului de Neproliferare Nucleară. La rândul său, reprezentantul Turciei, una dintre navele sale a fost victima  unui atac brutal din partea forţelor de elită ale Israelului, transportate  de helicoptere, au asaltat în zorii zilei de 31 mai flotila care ducea alimente pentru un milion şi jumătate de palestinieni asediaţi în teritoriul din propria Patrie, a exprimat intenţia guvernului său de a se opune unor noi sancţiuni contra Iranului.
Prezenţa calmă a membrilor Consiliului de Securitate cau au votat contra Rezoluţiei a fost exprimată  cu mâna dreaptă fermă  a femeii, reprezentanta Braziliei, care mai înainte expusese cu un ton sigur raţiunile pentru care Patria sa se opunea  acordului.
Mai lupsea o lume de ştiri despre această temă; am trecut pe Telesur, care timp de ore mi-a satisfăcut nevoia incomensurabilă de informare.
Preşedintele Lula da Silva  a rostit în oraşul Natal, în nord-estul ţării, două fraze lapidare: că sancţiunile aprobate erau impuse de ”cei care cred în forţă şi nu în dialog”, şi că reuniunea consiliului de Securitate ”ar fi putut servi pentru a discuta dezarmarea celor care au arme atomice”.
N-ar fi de mirare ca atât Israelul, cât şi Statele Unite şi aliaţii lor cu drept de veto în Consiliul de Securitate, Franţa şi Marea Britanie, să vrea să profite de enormul interes pe care-l trezeşte  Mondialul de fotbal pentru a linişti opinia internaţională, indignată de  comportarea criminală a trupelor de elită israeliene în faţa Fâşiei Gaza.
De aceea este foarte probabil ca  lovitura să se mai amâne câteva săptămâni, şi chiar  să fie uitată de majoritatea  persoanelor  în zilele cele mai călduroase ale verii boreale. Ar trebui observat cinismul cu care liderii israelieni răspund la interviuri de presă în următoarele zile,  când vor fi bombardaţi cu întrebări. La momentul potrivit, ei vor ridica rigoarea pretenţiilor înainte de a apăsa pe trăgaci.  Sunt dornici să repete istoria lui Mossadegh din 1953, sau să trimită Iranul în epoca pietrei, o ameninţare care place puternicului imperiu  în comportamentul lui faţă de Pakistan.

Ura statului Israel contra palestinienilor este atât de mare încât n-ar ezita să trimită un milion şi jumătate de bărbaţi, femei şi copii  din această ţară la crematoriile  în care au fost exterminaţi de nazişti milioane de evrei de toate vârstele.
Crucea îmbârligată a  Fuhrerului se pare că este steagul de azi al Israelului.  Aceată părere n-a apărut din ură, ci  din sentimentul unei ţări care săa solidarizat şi a dat adăpost evreilor când în zilele grele ale celui de-al doilea război mondial, guvernul pro-iancheu al lui Batista a încercat să trimită înapoi din Cuba un vapor încărcat cu cei care fugeau din Franţa, Belgia şi Olanda din cauza persecuţiei naziste.
Am cunoscut mulţi membri ai numeroasei comunităţi evreieşti  stabilită în Cuba, când a triumfat Revoluţia; i-am vizitat şi am vorbit cu ei în câteva ocazii. Nu i-am expulzat niciodată din ţara noastră. Neînţelegerile cu ei au apărut pe motivul legilor revoluţionare care le-au afectat interesele economice şi, pe de altă parte,  societatea de consum îi atrăgea pe mulţi, faţă de sacrificiile  pe care le implica Revoluţia. Alţii au rămas în Patria noastră şi au adus servicii valoroase Cubei.
Ieri, la 12:44 pm a vorbit Obama despre acordul Consiliului de Securitate.
Iată câteva notiţe  despre ce a spus Preşedintele, luate de pe CNN în spaniolă.
”Astăzi, Consiliul de Securitate al ONU a votat în majoritate în favoarea unei sancţiuni contra Iranului pentru repetatele încălcări...”
”Această rezoluţie este sancţiunea cea mai mare cu care se confruntă guvernul iranian şi  trimite un mesaj fără echivoc despre  angajamentul comunităţii internaţionale de a stopa  expansiunea armelor nucleare.”
”Timp de ani de zile, guvernul  nu şi-a îndeplinit obligaţiile cuprinse în Tratatul de Neproliferare Nucleară.”

”În timp ce liderii iranieni se  ascund în spatele retoricii, acţiunile lor  i-au compromis.”
”De fapt, când am asumat funcţia acum 16 luni, intransigenţa iraniană era puternică.”
”Îi oferim perspectivele unui viitor mai bun dacă îşi îndeplineşte obligaţiile internaţionale.”
”Aici nu există dublu sandard.”
”Iran şi-a încălcat obligaţiile prevăzute de rezoluţiile Consiliului de Securitate  de a suspenda îmbogăţirea uraniului.”
”De aceea aceste măsuri  atât de severe.”
”Sunt cele mai riguroase din cele cu care s-a confruntat Iranul”.
”Asta demonstrează viziunea împărtăşită că în Orientul Mijlociu  nu este bine pentru nimeni să dezvolte asemenea arme.”
Aceste fraze le-am selectat din scurtul său discurs şi sunt mai mult decât suficiente pentru a demonstra cât de slabă şi nejustificată este politica puternicului imperiu.
Obama însuşi a admis în discursul său de la Universitatea islamică Al-Azhar de la Cairo că ”În toiul războiului Rece, Stastele Unite  au jucat un rol în răsturnarea unui guvern iranian ales democratic”, deşi nu  a spus când şi nici în ce scop. Este posibil nici măcar să nu-şi aducă aminte cum   au făcut contra lui Mossadegh în 1953, pentru a-l aduce la guvernare pe Reza Pahlevi, Șahul Iranului,  pe care l-au înarmat până în dinţi, ca pe principalul lor jandarm în această regiune a Orinetului Mijlociu, unde satrapul a acumulat o imensă avere pe seama  bogăţiilor petrolifere ale acestei ţări.
Pe atunci statul Israel nu poseda nici o armă nucleară. Imperiul  deţinea o enormă şi incontestabilă putere nucleară.  Atunci Statelor Unite le-a venit ideea aventuroasă de a crea  din Israel un jandarm în Orientul Mijlociu care azi ameninţă o parte considerabilă a populaţiei mondiale şi este capabil să acţioneze cu independenţa şi fanatismul care-l caracterizează.

FIDEL CASTRO RUZ
10 iunie 2010
Ora 11:59 a.m.