Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:14 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Alegeri prezidenţiale 2014 Ce e voie şi ce nu în campania electorală

ro

03 Oct, 2014 09:16 1919 Marime text
Campania electorală pentru primul tur al prezidenţialelor din 2 noiembrie a început azi, la ora 00.00, va dura 30 de zile şi se va încheia sâmbătă, 1 noiembrie, la ora 7.00. În această perioadă, candidaţii pot face propagandă prin mitinguri, afişaj, presă, cu respectarea unor reguli.
 
Organizarea mitingurilor, adunărilor şi marşurilor se poate face numai cu autorizările prevăzute de legislaţia în vigoare. În unităţile militare, în unităţile de învăţământ, în timpul programului de învăţământ, în sediile reprezentanţelor diplomatice, precum şi în penitenciare, acţiunile de campanie electorală de orice tip sunt interzise.
 
În timpul campaniei electorale, primarii asigură candidaţilor şi formaţiunilor politice care i-au propus, în mod nediscriminatoriu, spaţii corespunzătoare pentru a se întâlni cu alegătorii. Încălcarea acestor prevederi legale se sancţionează cu amendă de la 1.000 la 2.500 lei. De asemenea, neluarea de către organizatori a măsurilor necesare desfăşurării normale a adunărilor electorale, precum şi distribuirea şi consumarea de băuturi alcoolice în timpul acestor adunări se sancţionează cu amendă de la 4.500 la 10.000 lei.
 
Locurile speciale pentru afişaj trebuie să fie stabilite în locuri publice frecventate de cetăţeni, astfel încât să poată fi folosite fără stânjenirea circulaţiei pe drumurile publice şi a celorlalte activităţi din localităţile respective.
 
Se interzice afişajul în scop electoral prin aplicarea pe pereţii sau pilonii de susţinere a podurilor, tunelurilor, viaductelor, pe indicatoarele rutiere, panourile de orientare şi informare rutieră, precum şi pe sistemele electronice de reglementare a circulaţiei. Folosirea minorilor cu vârsta sub 16 ani pentru distribuirea sau amplasarea de materiale de propagandă electorală este interzisă.
 
 
Radiodifuzorii publici şi privaţi sunt obligaţi să asigure, în cadrul serviciilor de programe audiovizuale, desfăşurarea unei campanii electorale echitabile, echilibrate şi corecte pentru toţi candidaţii şi toate partidele politice, alianţele politice sau electorale care îi susţin. Accesul candidaţilor la serviciile publice şi private de radio şi televiziune este gratuit.

Posturile private de radio şi televiziune vor oferi candidaţilor timpi de antenă proporţionali cu cei practicaţi de posturile publice. Nerespectarea acestor prevederi de către posturile private de radio şi televiziune atrage sancţionarea acestora de către Consiliului Naţional al Audiovizualului. De asemenea, este interzisă introducerea spoturilor publicitare electorale în alte emisiuni decât cele electorale.
 
În perioada electorală, în cazul prezentării de sondaje de opinie cu conţinut electoral, acestea trebuie însoţite de următoarele informaţii: denumirea instituţiei care a realizat sondajul, data sau intervalul de timp în care a fost efectuat sondajul şi metodologia utilizată, dimensiunea eşantionului, marja maximă de eroare, cine a solicitat şi cine a plătit efectuarea sondajului.
 
Cu 48 de ore înainte de ziua votării este interzisă prezentarea de sondaje de opinie, televoturi sau anchete cu conţinut electoral făcute pe stradă.


Sursa foto: mediafax.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii