Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:47 15 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un cunoscut scriitor brazilian împlinește 71 de ani. Una dintre cărțile sale s-a aflat pe locul 6 în lume ca vânzări

ro

24 Aug, 2018 00:00 235 Marime text
Scriitorul brazilian Paulo Coelho s-a născut pe 24 august 1947 la Rio de Janeiro. Cărțile lui au fost traduse în 67 de limbi și publicate în peste 150 de țări. În societatea contemporană operele lui se socot clasice. Ideile de bază sunt drama și psihologia, conform Wikipedia.
 
La șapte ani a intrat la școala iezuită San Ignacio din Rio de Janeiro. A câștigat primul său premiu literar într-un concurs școlar de poezie, iar sora lui, Sonia, și amintește cum și ea a câștigat un premiu pentru eseu prezentând o lucrare pe care Paulo o aruncase în coșul de hârtii.
 
Din Publishing Trends aflăm că Alchimistul s-a aflat pe locul 6 în lume ca vânzări în 2003. Unsprezece minute a fost pe primul loc peste tot în lume, cu excepția Angliei, unde s-a aflat pe locul al doilea. Zahir, publicat în 2005, s-a situat pe locul trei pe lista de bestselleruri, după Codul lui Da Vinci și Îngeri și demoni de Dan Brown.
 
Alchimistul e unul dintre cele mai importante fenomene literare ale secolului XX. Este pe primul loc în listele de bestselleruri din 74 țări, vânzându-se, până acum, în 35 de milioane de exemplare. Alchimistul i-a adus autorului în 2008 un record Guiness pentru cea mai tradusă carte (67 de limbi).
 
Pentru Alchimistul autorul a primit numeroase laude de la diferite personalități, de la Kenzaburo Oe, laureat al Premiului Nobel, până la Madonna, care o numără printre cărțile preferate. Romanul acesta a inspirat multe alte proiecte: un musical din Japonia, piese de teatru din Franța, Belgia, SUA, Turcia, Italia, Elveția. Este, de asemenea, tema a două simfonii în Italia și SUA, iar textul său a fost ilustrat de celebrul artist francez Moebius (scenograful filmelor Al cincilea element și Alien), mai transmite Wikipedia.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii