Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:40 31 05 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

LIVE VIDEO+TEXT Consilierii locali au respins toate proiectele care vizau vânzarea sau schimbarea destinației unor terenuri și zgârie-norii Cambela Prod de lângă stadion (VIDEO)

ro

30 May, 2025 10:44 1363 Marime text
Consiliul local al municipiului Constanţa este convocat în şedinţă ordinară, vineri, 30.05.2025, la ora 13:00.
 
Ședința se va desfășura prin mijloace electronice, printr-o platformă online de videoconferință.

UPDATE: ora 13.05

În debutul ședinței CLM se face prezența consilirilior. Sunt prezenți 25 de consilieri din 27, ședința este statutară. 

Consilierul AUR Ovidiu Cupșa are o interpelare referitoare la situația din Compozitorilor, unde mai multe asociații de proprietari care au o problemă cu colectarea deșeurilor menajere. Primarul municipiului Constanța a precizat că este cunoscută situația și se va găsi o soluție. 

De pe ordinea de zi, primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac a retras proiectele 37 și 40. 

Cu 25 de voturi pentru a fost aprobată ordinea de zi. În ceea ce privește ordinea suplimentară, consilierul Felicia Ovanesian a menționat că va vota împotrivă. Cu 22 de voturi pentru a fost aporbată ordinea de zi suplimentară. 

La proiectul Proiect de hotărâre nr. 192/2025 pentru aprobarea Raportului asupra activităţii de administare desfășurată de Consiliul de administraţie al societăţii CT BUS S.A. pentru semestrul II al anului 2024, consilierul Ovidiu Cupșa solicită primarului să precizeze ce decizii se iau duppă denmisia directorului CT BUS. 


Demisia nu este benefică pentru continuarea activității. 

Nu am niciun rol în negocierea cu sindiucatelor. CA m-a informat că a numit un director interimar. Nimeni nu este de neînlocuit“ - a transmis Vergil Chițac. 


Iorgu Paraschiv de la CT BUS a solicitat dreptul de a oferi câteva explicații.  

Directirul general și-a dat demisia. În urma demisiei, după cum este legal, ieri a fost numit un director general provizoriu. La acest momnet și CA va fi incomplet. În momentul în care va fi completat atunci CA va declanșa procedura de selecție a unui director general pentru 4 ani. Întâlnirea cu sindicaliștii este programată pentru 5 iunie. O comisiei a CT BUS va participa la negocieri pentru semnarea unui contract colectiv de muncă“ - a precizat Iorgu Paraschiv. 

Florin Cocargeanu a luat cuvântul la proiect de hotărâre nr. 178/2025 privind  aprobarea proiectului „Reabilitarea și dotarea Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski, Constanța” și a cheltuielilor legate de proiect;

I-a solicitat primarului ca după reabilitare acest teatru să nu arate asemeni Teatrului de Stat Constanța. 

Teatrul acesta a arătat vreodată altfel? Ce ar trebuie să facem pe pereți? Din punctul meu de vedere Teatrul de Stat arată bine. Nu vorbiți dumneavoastră în numele constănțenilor“ - a menționat primarul Vergil Chițac. 

Florin Belu a cerut o explicație pe ce criterii au fost alese blocurile din zona Casa de Cultură ce vor fi reabilitate. Este vorba despre proiect de hotărâre nr. 195/2025 pentru modificarea HCL nr.196/2023 privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie şi a principalilor indicatori tehnico – economici pentru obiectivul de investiţii „Creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din Municipiul Constanța, zona Casa de Cultură – blocurile L48, L49, L50”

Care a fost criteriul pentru care aceste blocuri au fost alese pentru a fi termoizolate“ - a întrebat Florin Belu

Această întrebare trebuia adresată în 2023. A existat o sesiune de depunere a acestor doleanțe de către asociațiile de proprietrai. A fost o competiție pentru a alege aceste blocuri. Au fost punctaje acordate, mai multe criterii. Noi executăm lucrări generale, pe acoperiș vor fi panouri fotovoltaice, se schimbă lifturile, etc“ - a precizat primarul Vergil Chițac

Consilierul Ovidiu Cupșa are o interpelare la proiectele legate de vânzarea unor terenuri. 

Înțelegem nevoia pentru a aduce bani, pentru a cofinanța proiectele. Este adevărat că municipiul Constanța se află într-o situație să nu spun dezastruoasă, în care avem nevoie de colectare de bani la buget. Nu suntem de acord ca toată presiunea colectării banilor să se fducă în situația colectării taxelor și impozitelor., Suntem de acord că este nevoie de alte soluții. Dacă singura sursă alternativă de finanțare rămân activele Constanței, nu vom mai gira chiar cu prețul dezastrului. Suntem de acord că nu trebuie să punem presiune pe constănțeni sau să nu avem cum să cofinanțăm proiectele. Noi avem cu un proiect de redresare a bugetului care identifică și alte soluții nu doar vânzarea de terenuri. Noi AUR am fost acuzați că avem o înțelegere cu PNL și PSD. Nu este adevărat. Cred că este important să salvăm proiectele decât să ținem la terenuri care nu au valoare în momentul de față. Este ultima dată când votăm vânzarea de active dacă celelalte soliuții propuse nu vor fi luate în considerare“ - a precizat Ovidiu Cupșa

Când am prezentat bugetul pe 2025 am avut o discuție și am spus că este axat pe investiții și 51% din bani pleacă pentru proiecte de dezvoltare a oralului. Trebuie să continuăm modelul acesta și pot să spun că Primăria cu RAJA am cheltulit 400 de milioane de euro pentru proiecte edilitare. Am fost cel mai mare investitor în Constanța. Sunt în execuție 21 de școli, CET, Casa Căsătoriei, 24 de autobuze, 32 parcuri, Stadionul - se face proiectul, în august septembrie se apucă antreprenorul de ele. Mai sunt și bulevarde în reabilitare. La toate proiectele prin fonduri europene ne vin și ajustările de prețuri din cauza inflației. Anul trecut prin OUG ne-au fost luate 100 de milioane de lei care au ajuns la bugetul de stat. Noi avem doar două variante: fie reducem cheltuielile sau creșterea veniturile. Cum putem crește decât prin creșterea taxelor și vânzare de active. Consilierii USR nu vor ca acest oraș să se dezvolte. Nu au aprobat nici împrumurile la bănci pentru proiecte de dezvoltare. Nevoia de finanțare este mare. Era păcat să pierdem banii aceștia. Trebuie să facem cumva să ducem proiectele la bun sfârșit.“ - a precizat Vergil Chițac. 

Trebuie să admiteți că atunci când există și alte propuneri care vin cu alte surse de finanțare, o să constatați că pe lângă vânzarea de aceste activce sunt și alte variante de finanțare. Vă rog să promiteți că veți pune în dezbaatere acel proiect“ - a precizat Ovidiu Cupșa

Ieri în Comisia nr. 5 am aflăm că vinem un teren care este în folosința SNC și pentru care nu s-a luat niciopodată chirie. Este plină Constanța de terenuri cu care Confort Urban au contracte de participațiune. Sunt n surse de venit care pot fi valorificate“ - a menționat Felicia Ovanesian. 

Noi în oricare dintre variatte trebuie să ne încadrăm în maxim 30% din buget, conform primarului Vergil Chițac


Florin Cocargeanu susține că USR nu se opune dezvoltării Constanța. 

Au ajuns să ne coste bulevardele de trei ori mai mult. S-au întârziat lucrările, lucrările la Ștefan cel Mare nu s-au finalizat nici acum“ - a precizat Florin Cocargeanu. 

Pe Ștefan cel mare au fost trei proiecte suprapuse“ - a precizat Vergil Chițac. 

Firma de arhitectura care a făcut solicitarea de la punctul 22 este cea care a pus umărul la distrugerea Cartierului Palazu“ conform lui Costin Răsăuțeanu. 


 Lista proiectelor de pe ordinea de zi:


1.Aprobarea procesului verbal al şedinţei ordinare a Consiliului Local al municipiului Constanţa din data de 30.04.2025; APROBAT CU 23 DE VOTURI PENTRU

2.Proiect de hotărâre nr. 208/2025 privind aprobarea contului anual de execuţie al bugetului local pentru anul 2024;iniţiator: primar Vergil Chiţac APROBAT CU 22 DE VOTURI PENTRU ȘI 2 ABȚINERI
aviz Comisie de de specialitate nr. 1 

3.Proiect de hotărâre nr. 189/2025 privind aprobarea situaţiilor financiare încheiate la 31.12.2024 ale societăţii Termoficare Constanţa S.R.L.;iniţiator: primar Vergil Chiţac APROBAT CU 23 DE VOTURI PENTRU ȘI O ABȚINERE
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 3
 
4.Proiect de hotărâre nr. 198/2025 privind aprobarea Raportului asupra activităţii de administrare desfășurată de Consiliul de administraţie al societăţii TERMOCENTRALE CONSTANŢA S.R.L. pe semestrul II al anului 2024 și a Raportului anual al comitetului de nominalizare și remunerare privind remuneraţiile și beneficiile administratorilor și directorilor societăţii TERMOCENTRALE CONSTANŢA S.R.L. pentru anul 2024; APROBAT CU 16 DE VOTURI PENTRU, 5 ÎMPOTRIVĂ ȘI 3  ABȚINERE
iniţiator: primar Vergil Chiţac  
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 și nr. 5
 
5.Proiect de hotărâre nr. 199/2025 privind aprobarea situaţiilor financiare ale societăţii TERMOCENTRALE CONSTANŢA S.R.L. încheiate la 31.12.2024;iniţiator: primar Vergil Chiţac APROBAT CU 19 DE VOTURI PENTRU, 5 ÎMPOTRIVĂ ȘI O ABȚINERE
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 3
 
6.Proiect de hotărâre nr. 190/2025 privind actualizarea listei de priorităţi în repartizarea locuinţelor pentru tineri, construite prin programele A.N.L., destinate închirierii, situate pe raza municipiului Constanţa;iniţiator: primar Vergil Chiţac APROBAT CU 24 DE VOTURI PENTRU
- avize Comisiile de specialitate nr. 3 și nr. 5
  
7.Proiect de hotărâre nr. 191/2025 privind repartizarea unor locuinţe pentru tineri, construite prin programele A.N.L. destinate închirierii, situate pe raza Municipiului Constanta;iniţiator: primar Vergil Chiţac APROBAT CU 25 DE VOTURI PENTRU
- avize Comisiile de specialitate nr. 3 și nr. 5
 
8.Proiect de hotărâre nr. 197/2025 privind numirea auditorului statutar al societăţii Confort Urban S.R.L. Constanţa  pentru exerciţiile financiare anuale 2024, 2025, 2026;iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 şi nr. 5 APROBAT CU 24 DE VOTURI PENTRU
 
9. Proiect de hotărâre nr. 192/2025 pentru aprobarea Raportului asupra activităţii de administare desfășurată de Consiliul de administraţie al societăţii CT BUS S.A. pentru semestrul II al anului 2024;iniţiator: primar Vergil Chiţac  APROBAT CU 22 DE VOTURI PENTRU, UN VOT ÎMPOTRIVĂ ȘI O ABȚINERE
- aviz Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 şi nr. 5
 
10.Proiect de hotărâre nr. 136/2025 privind modificarea și completarea H.C.L. nr. 59/2020 pentru aprobarea proiectului „INFANT″;iniţiatori: consilieri locali Ovidiu-Şorin Cupșa, Laurenţiu Mironescu, Tiberiu Pleșu,
Danovski Oleg, Ioan Stela  APROBAT CU 19 DE VOTURI PENTRU ȘI 3 ABȚINERI
- avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 4 și nr. 5
 
11.Proiect de hotărâre nr. 178/2025 privind  aprobarea proiectului „Reabilitarea și dotarea Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski, Constanța” și a cheltuielilor legate de proiect; APROBAT CU 22 DE VOTURI PENTRU ȘI 3 ABȚINERI

iniţiator: primar Vergil Chiţac
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 4 
 
12.Proiect de hotărâre nr. 194/2025 pentru modificarea HCL nr. 187/2023 privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie şi a principalilor indicatori tehnico–economici pentru obiectivul de investiţii „Creșterea eficienței energetice a imobilului Şcoala Gimnazială nr.24 Ion Jalea, Constanța”;iniţiator: primar Vergil Chiţac APROBAT CU 24 DE VOTURI PENTRU 
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 4  
 
13.Proiect de hotărâre nr. 195/2025 pentru modificarea HCL nr.196/2023 privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie şi a principalilor indicatori tehnico – economici pentru obiectivul de investiţii „Creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din Municipiul Constanța, zona Casa de Cultură – blocurile L48, L49, L50”;iniţiator: primar Vergil Chiţac APROBAT CU 24 DE VOTURI PENTRU 
- aviz Comisia de specialitate nr. 1 
 
14. Proiect de hotărâre nr. 193/2025 pentru modificarea HCL nr. 412/2023 privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie şi a principalilor indicatori tehnico–economici pentru obiectivul de investiţii «Creșterea eficienței energetice a imobilului Liceul Teoretic „George Călinescu”, Constanța»;iniţiator: primar Vergil Chiţac APROBAT CU 25 DE VOTURI PENTRU 
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 4
 
15.Proiect de hotărâre nr. 207/2025 pentru  modificarea HCL nr. 414/2023 privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a pricipalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții «Creșterea eficienței energetice a imobilului Școala Gimnazială nr. 10 „Mihail Koiciu", Constanța»;iniţiator: primar Vergil Chiţac APROBAT CU 23 DE VOTURI PENTRU 
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr.  4
 
16.Proiect de hotărâre nr. 179/2025 pentru modificarea HCL nr.562/2022 privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie şi a principalilor indicatori tehnico – economici pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare, modernizare și dotare clădire pregătire fizică, vestiare - sală de sport”;iniţiator: primar Vergil Chiţac APROBAT CU 25 DE VOTURI PENTRU 
- aviz Comisia de specialitate nr. 1 
 
17.Proiect de hotărâre nr. 180/2025 pentru modificarea HCL nr.563/2022 privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie şi a principalilor indicatori tehnico – economici pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare, modernizare și dotare sediul operativ rutier și ordine publică”;iniţiator: primar Vergil Chiţac APROBAT CU 24 DE VOTURI PENTRU 
- aviz Comisia de specialitate nr. 1
 
18.Proiect de hotărâre nr. 196/2025 pentru modificarea  HCL nr. 243/2023 privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie şi a principalilor indicatori tehnico – economici pentru obiectivul de investiţii „Creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din municipiul Constanța – zona Soveja – blocurile FT4, FT 3A, FT 3B”;iniţiator: primar Vergil Chiţac APROBAT CU 25 DE VOTURI PENTRU 
- aviz Comisia de specialitate nr.  1
 
19.Proiect de hotărâre nr. 181/2025 pentru modificarea HCL nr. 66/2024 privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie şi a principalilor indicatori tehnico – economici pentru obiectivului de investiţii «Creșterea eficienței energetice a imobilelor Grădinița cu program normal ”Zubeyde Hanim”, Constanța și Grădinița cu program normal ”Tom Degețel” Constanța»;iniţiator: primar Vergil Chiţac APROBAT CU 25 DE VOTURI PENTRU 
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr.  4
 
20.Proiect de hotărâre nr. 182/2025 pentru modificarea HCL nr. 93/2023 privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţie şi a principalilor indicatori tehnico – economici pentru obiectivul de investiţii «Reabilitarea, modernizarea și dotarea Grădiniței cu program prelungit „Steluțele Mării”, Constanța»;iniţiator: primar Vergil Chiţac APROBAT CU 24 DE VOTURI PENTRU 
- avize Comisiile de specialitate nr. 1  și nr. 4
 
21.Proiect de hotărâre nr. 54/2025 privind aprobarea vânzării prin licitaţie  publică, a caietului de sarcini, a fișei de date a procedurii, precum și a raportului de evaluare ce stabilește preţul minim de pornire a vânzării terenului în suprafaţă de 60 mp situat în municipiul Constanţa, str. Callatis nr. 4, identificat cu număr cadastral 257755, proprietatea privată a municipiului Constanţa ;iniţiator: primar Vergil Chiţac APROBAT CU 19 DE VOTURI PENTRU
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5 
 
22.Proiect de hotărâre nr. 155/2025 privind aprobarea oportunităţii vânzării prin licitaţie publică a terenului în suprafaţă de 253 mp situat în municipiul Constanţa, str.Petre Dascălu nr. 2E, Lot 1, identificat cu număr cadastral 261071, proprietatea privată a municipiului Constanţa;iniţiator: primar Vergil Chiţac  RESPINS CU 16 VOTURI PENTRU, 7 ÎMPOTRIVĂ ȘI 3 ABȚINERI
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5
 
23.Proiect de hotărâre nr. 156/2025 privind aprobarea oportunităţii vânzării prin licitaţie publică a terenului în suprafaţă de 467 mp situat în municipiul Constanţa, Bd. Tomis nr. 96, Club SNC, identificat cu număr cadastral 258871, proprietatea privată a municipiului Constanţa, aferent construcţiei 258871-C1, cu respectarea dreptului de preempţiune al societăţii Şantierul Naval Constanţa SA;iniţiator: primar Vergil Chiţac - 19  voturi pentru, 4 împotrivă și 2 abțineri - APROBAT
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5 
 
24.Proiect de hotărâre nr. 157/2025 privind aprobarea oportunităţii vânzării prin licitaţie publică a terenului în suprafaţă de 26 mp situat în municipiul Constanţa, str.Ion Ursu nr. 77B, identificat cu număr cadastral 256856, proprietatea privată a municipiului Constanţa;  iniţiator: primar Vergil Chiţac-  23 voturi pentru, un vot împotrivă și o abținere - APROBAT
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5
 
25.Proiect de hotărâre nr. 204/2025 privind aprobarea oportunităţii vânzării prin licitaţie publică a terenului în suprafaţă de 309 mp situat în municipiul Constanţa, str. Salonic nr. 12, identificat cu număr cadastral 245641, proprietatea privată a municipiului Constanţa, aferent construcţiei C1, cu respectarea dreptului de preempţiune a doamnei Percsi Letiţia - Ligia;iniţiator: primar Vergil Chiţac - 18 voturi pentru, 6 împotrivă și o abținere, proiectul a fost RESPINS
- avize Comisiile de specialitate nr. 1  și nr. 5
 
26,Proiect de hotărâre nr. 200/2025 privind  aprobarea vânzării prin licitaţie publică, a caietului de sarcini, a fișei de date a procedurii, precum și a raportului de evaluare ce stabilește preţul minim de pornire a vânzării terenului în suprafaţă de 162 mp situat în municipiul Constanţa, str. Corabiei nr. 2C, identificat cu număr cadastral 257865, proprietate privată a municipiului Constanţa;iniţiator: primar Vergil Chiţac - 21 voturi pentru, o abținere și un vot împotrivă - APROBAT
avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5 

27.Proiect de hotărâre nr. 183/2025 privind aprobarea oportunităţii vânzării prin licitaţie publică a terenului în suprafaţă de 418 mp situat în municipiul Constanţa, str. Olteniei nr. 21, identificat cu număr cadastral 241842, proprietatea privată a municipiul Constanţa;iniţiator: primar Vergil Chiţac - 17 voturi pentru, 6 împotrivă și 2 abțineri  - RESPINS

USR anunță că nu vor vota proiectul. La fel și consilierul local independent, Felicia Ovanesian.

Primarul Chițac îi acuză de proces de intenție.

- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

Cine este Olteniei 23 Invest SRL?
 
Firma solicitantă, Olteniei 23 Invest SRL, a fost înființată în septembrie 2020 și are sediul social pe Bulevardul Mamaia, în municipiul Constanța. Deși activează pe piață de patru ani, societatea nu a raportat nicio cifră de afaceri pentru anul 2024, ci pierderi în valoare de 572.232 lei, în creștere cu 516% față de anul precedent. Firma nu are niciun angajat raportat.
 
În ciuda bilanțului negativ, compania continuă să fie activă și urmărește extinderea activelor deținute. Asociații societății sunt Popa Dumitru și Galan Mihai, ambii deținând câte 50% din părțile sociale, în timp ce funcția de administrator este ocupată de Galan Georgiana.
 
Conexiuni în lumea de afaceri
 
Potrivit datelor din Registrul Comerțului, cei doi asociați sunt implicați în mai multe companii, multe dintre ele active în domeniile imobiliar, construcții și servicii medicale private. Printre firmele în care Popa Dumitru deține participații se numără: Corvinus International SRL, Mazuria SRL, Policlinica Baba Novac SRL, Rosetti Invest SRL și Unitas Estate SRL, majoritatea având sediul în București. De cealaltă parte, Galan Mihai este asociat și administrator în firme precum Stegema Oil SRL și Peco Stop SRL, ambele înregistrate în Constanța.
 
 
28.Proiect de hotărâre nr.184/2025 privind aprobarea oportunităţii vânzării prin licitaţie publică a terenului în suprafaţă de 486 mp situat în municipiul Constanţa, str. Piaţa Ovidiu nr. 2F, identificat cu număr cadastral 260184, proprietatea privată a municipiului Constanţa;iniţiator: primar Vergil Chiţac -  16 voturi pentru, 7împotrivă și 2 abțineri  - RESPINS
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

Pentru această zonă există și un proiect al Băncii Mondială pentru reconversia zonei din inima orașului vechi.

USR anunță că nu vor vota proiectul. La fel și consilierul local independent, Felicia Ovanesian.

Primarul spune că cei care vor să achiziționeze terenul cu formă neregulată care vrea să amenajeze acolo o construcție tip poartă spre scările de acces spre Portul Tomis.

Ovidiu Cupșa (AUR) spune că viitorul cumpărător nu poate deturna specificul zonei, iar în cazul în care va veni cu schimbarea destinației de teren vom cere expropriere de interes public.

Despre proiectul grecilor de la Europroiect SRL

Potrivit proiectului de hotărâre, Europroiect SRL a făcut solicitarea de cumpărare a terenului prin adresa nr.128731 încă din 03.07.2024, vezi secțiunea „documente”. Fiind probabil an electoral, nu era momentul unui scandal, mai ales că este vorba despre un teren cu acces la scările către Portul turistic Tomis, situat în zona Peninsulară a Constanței.

Valoarea de inventar a suprafeței de 486 mp care face parte din terenul de 506mp - format din: de 311 mp pe strada Marcus Aurelius și teren în suprafață de 195 mp situat pe Piața Ovidiu nr.2 F este de 2.716.744 milioane lei, potrivit adresei întocmită de Direcția Financiară a municipalității.

Destinații admise/interzise pentru terenul aflat în zonă protejată

De altfel, în imediata apropiere a terenului, se află o clădirie în construcție a cărui beneficiar este Oro Invest SRL, companie în care îi regăsim asociații de la Europroiect SRL.
Amintim că, din anul 2023, clădirea situată vizavi de Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie din Piaţa Ovidiu se afla în curs de reabilitare.
Societatea Oro Invest SRL au solicitat de la Agenţia pentru Protecţia Constanţa acord de mediu pentru reamenajarea imobilului existent S+P+7e+M - schimbare parţială destinaţie în alimentaţie publică.

Ulterior, autoritatea competentă pentru protecţia mediului Constanţa a anunţat că nu este necesară efectuarea evaluării impactului asupra mediului în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului, pentru proiectul „Reamenajări interioare şi modificare faţade imobil existent S+P+7e+M - schimbare parţială destinaţie în alimentaţie publică“, propus a fi amplasat în municipiul Constanţa, Piaţa Ovidiu, nr. 4-5.  

Despre Europroiect SRL

Înfiinţată în anul 1999, firma are sediul în Constanţa, pe bulevardul Aurel Vlaicu nr. 191, iar obiectul principal de activitate constă în „Închirierea și subînchirierea bunurilor imobilaire proprii sau în leasing”.

Asociaţi sunt Ioannis Skantzikas, născut în Grecia, Atena, cu 40% din capitalul social, şi Antonios Gioxas, de asemenea născut în Grecia, cu 60% din capitalul social.

Cei doi sunt şi administratori ai firmei. Potrivit Registrului Comerţului, acţionarii au depus pe 22.01.2018 o menţiune cu privire la fuziunea prin absorbţie între Europroiect SRL şi Oro Invest SRL, care s-a realizat pe 19.01.2018.

Firma înfiinţată în 2007 îi avea ca acţionari tot pe Antonios Gioxas (50%) şi Ioannis Skantzikas (50%), ambii fiind şi administratori ai firmei.

Obiectul principal de activitate este „cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii“. SRL-ul deţine restaurantul Ammos by Blue Beach.

Ioannis Skantzikas este asociat în următoarele societăţi: Black Sea Suppliers SRL, Blue Beach SRL, Instalatorul SRL, Iolkos Invest SRL, Metal Trade SRL, Oro Construct SRL, Oro Invest SRL, Romexpress Line SRL şi Eurobalkan Blasting SRL (radiată).

Numele lui Antonios Gioxas se regăsește și în Metal Trade SRL, Europroiect SRL, Iolkos Invest SRL, Blue Beach SRL, Oro Invest SRL, Mec-El Project Engineering SRL, Innotube SRL și Fotonia Shine Retention SRL.
 
În 2023, cifra de afaceri netă a Europroiect SRL a fost de 14 milioane de lei, numărul de salariaţi a fost 30, iar profitul a fost de 1.8 milioane lei, în scădere cu aproximativ 30% față de anul anterior.
 

 
29.Proiect de hotărâre nr. 185/2025 privind aprobarea oportunităţii vânzării prin licitaţie publică a terenului în suprafaţă de 114 mp situat în municipiul Constanţa, str. Dr. Victor Babeș nr. 11B, identificat cu număr cadastral 260221, proprietatea privată a municipiului Constanţa;iniţiator: primar Vergil Chiţac - APROBAT cu 20 voturi pentru, unul împotrivă și 6 abțineri
avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5 

30.Proiect de hotărâre nr. 186/2025 privind aprobarea oportunităţii vânzării prin licitaţie publică a terenului în suprafaţă de  587 mp, situat în municipiul Constanţa, str. Pescarilor nr. 41, bl. FZ12, sc. A și B, identificat cu număr cadastral 212435, proprietatea privată a municipiului Constanţa, aferent construcţiei 212435-C1, cu respectarea dreptului de preempţiune al societăţii NAKA INVEST SRL;iniţiator: primar Vergil Chiţac - 19 cu voturi pentru și 4 abțineri APROBAT
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5

 
 31.Proiect de hotărâre nr. 201/2025 privind aprobarea raportului de evaluare nr. 2410231/03.04.2025, înregistrat la Primăria municipiului Constanţa  sub nr. 81089/08.04.2025, ce stabilește diferenţa de preţ rezultată ca urmare a modificării reglementărilor și funcţiunilor urbanistice ale terenului situat în staţiunea Mamaia, Tabăra Nord, Camera 3 – Recepţie, în suprafaţă de 376 mp;iniţiator: primar Vergil Chiţa  - 19 voturi pentru, 1 împotrivă și 2 abțineri   APROBAT
avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5 

32.Proiect de hotărâre nr. 202/2025 privind aprobarea raportului de evaluare nr. 2410141/03.04.2025, înregistrat la Primăria municipiului Constanţa  sub nr. 81084/08.04.2025, ce stabilește diferenţa de preţ rezultată ca urmare a modificării reglementărilor și funcţiunilor urbanistice ale terenului situat în staţiunea Mamaia, zona Hotel/Restaurant Dacia, în suprafaţă de 684 mp;iniţiator: primar Vergil Chiţac - 12 voturi pentru, 6 împotrivă, 6 abțineri proiectul a fost RESPINS
avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5 

USR susține că acest proiect a mai picat la vot de trei ori și se tot insistă cu el, deși terenul are ca reglementare urbanistică - teren de sport.

Actualul proprietar vrea să-i schimbe destinația și să construiască un bloc cu 5 etaje.


33.Proiect de hotărâre nr. 203/2025 privind aprobarea raportului de evaluare nr. 2504091/09.04.2025, înregistrat la Primăria municipiului Constanţa sub nr. 83073/10.04.2025, ce stabilește diferenţa de preţ rezultată ca urmare a modificării reglementărilor și funcţiunilor urbanistice ale terenului situat în staţiunea Mamaia, limitrof Complex Victoria, în suprafaţă de 2.597 mp;iniţiator: primar Vergil Chiţac -  17 voturi pentru și 8 împotriva proiectul a fost  RESPINS
- avize Comisiile de specialitate nr. 1  și nr. 5
 
USR votează împotrivă pentru că terenul în acte prevede că  este spațiu verde.

34.Proiect de hotărâre nr. 210/2025 privind atestarea apartenenţei la domeniul privat al Municipiului Constanţa a unor imobile situate în municipiul Constanţa;iniţiator: primar Vergil Chiţac - 24 voturi pentru și unul împotrivă, proiectul a fost APROBAT
- avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5
 
35.Proiect de hotărâre nr. 213/2025 privind atestarea apartenenţei la domeniul public al municipiului Constanţa a unor imobile situate în municipiul Constanţa; iniţiator: primar Vergil Chiţac - 22 voturi pentru și unul împotrivă, proiectul a fost APROBAT
avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5 

36.Proiect de hotărâre nr. 206/2025 pentru modificarea H.C.L. nr. 335/2011 privind transmiterea unor imobile, aparţinând domeniului public al Municipiului Constanţa, din administrarea R.A.E.D.P.P. Constanţa în administrarea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat;iniţiator: primar Vergil Chiţac - 25 voturi pentru proiectul a fost APROBAT
avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5 

37.Proiect de hotărâre nr. 205/2025 privind acceptarea unei succesiuni vacante rămase de pe urma defunctului Ionescu Aminta în dosarul succesoral nr. 15/2022;iniţiator: primar Vergil Chiţac - RETRAS
 avize Comisiile de specialitate nr. 1 și nr. 5 

38.Proiect de hotărâre nr. 214/2025 pentru modificare și completarea HCL nr. 63/2013 privind aprobarea Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local din municipiul Constanţa; iniţiator: primar Vergil Chiţac -  25 voturi pentru, proiectul a fost APROBAT
avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 și nr. 5 
 
39.Proiect de hotărâre nr. 211/2025 pentru completarea H.C.L. nr. 289/2023 privind aprobarea gestiunii delegate a Serviciului de administrare a domeniului public și privat al municipiului Constanţa către societatea Administraţia Fondului Imobilier S.R.L.
iniţiator: primar Vergil Chiţac - 25 voturi pentru, proiectul a fost  APROBAT

USR cere construcția unei noi creșe în locul celei care nu mai poate fi reabilitată.

avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 3 și nr. 5  

40.Proiect de hotărâre nr. 144/2025 privind emiterea acordului municipiului Constanţa în calitate de proprietar coindivizar, pentru realizarea lucrărilor necesare obiectivului de investiţii care se vor executa în municipiul Constanţa, strada Arhiepiscopiei nr. 26, ap. nr. 1, identificat cu număr cadastral 219219-C1- U1;iniţiator: primar Vergil Chiţac - RETRAS
- avize Comisiile de specialitate nr. 1  și nr. 5
 
41.Proiect de hotărâre nr. 209/2025 pentru aprobarea Regulamentului privind Normele pentru lucrările tehnico-edilitare din domeniul public și/sau privat al municipiului Constanţa; iniţiator: primar Vergil Chiţac - 19 voturi pentru, proiectul a fost  APROBAT

avize Comisiile de specialitate nr. 1, nr. 2, nr. 3  și nr. 5 

42.Proiect de hotărâre nr. 187/2025 privind prelungirea valabilităţii planului urbanistic zonal aprobat prin HCL nr. 228/2022;iniţiator: primar Vergil Chiţac - 20 voturi pentru și 2 abțineri, proiectul a fost  APROBAT
- aviz Comisia de specialitate nr. 2
 
43.Proiect de hotărâre nr. 188/2025 privind prelungirea valabilităţii planului urbanistic zonal aprobat prin HCL nr. 230/2022 ;iniţiator: primar Vergil Chiţac - 22 voturi pentru și 2 abțineri, proiectul a fost APROBAT
- aviz Comisia de specialitate nr. 2
 
44.Proiect de hotărâre nr. 212/2025 privind aprobarea Planului urbanistic zonal pentru introducere în intravilan și reglementare urbanistică teren parcela A 145/4/1 iniţiator societatea EMOB DESIGN.RO SRL;iniţiator: primar Vergil Chiţac -  23 voturi pentru, proiectul a fost APROBAT
- aviz Comisia de specialitate nr. 2



Ordinea de zi a fost suplimentată cu următoarele proiecte: 


1. Proiect de hotărâre nr.216 privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investitii Centrul Respiro „Sfinții Împărați Constantin Și Elena” -   Iniţiator: primar Vergil Chiţac   - 22  voturi pentru, proiectul a fost APROBAT
- aviz Comisia de specialitate nr. 1


​2. Proiect de hotărâre nr.221 privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a principalilor indicatori tehnico – economici pentru obiectivul de investiții « Creșterea eficienței energetice a imobilului Liceul Tehnologic „Gheorghe Miron Costin”, Constanța » - Corp C1 – Liceu, Corp C4 – Cantină și Corp C5 – Sală Sport  Iniţiator: primar Vergil Chiţac - 22  voturi pentru, proiectul a fost APROBAT
- aviz Comisia de specialitate nr. 1 și nr. 4

3. Proiect de hotărâre nr.217 privind aprobarea ocupării unui procent de maximum 15% din totalul posturilor vacantate în anul 2025 în cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța   Iniţiator: primar Vergil Chiţac - 22  voturi pentru, proiectul a fost APROBAT
- aviz Comisia de specialitate nr. 4 și nr. 5

4. Proiect de hotărâre nr.218  privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru teritoriul delimitat de Str. Soveja, Str. Baba Novac, Str. Biruinței Și Str. Steagului, Inițiator societatea New Dobrogea Turism SRL Iniţiator: primar Vergil Chiţac - 10 voturi pentru, 11 împotrivă și o abținere, proiectul a fost RESPINS
- aviz Comisia de specialitate nr. 2

USR votează împotriva acestui PUZ pentru o construcție care urmează să fie ridicată lângă un bloc iar asociația de proprietari este împotriva proiectului, chiar dacă sunt prevăzute funcțiuni educaționale.

Totodată, liderul grupul USR a anunțat că aleșii formațiunii politice nu vor vota niciunul dintre PUZ-urile de pe ordinea de zi suplimentară.

Felicia Ovanesian spune că aceste proiecte au fost transmise târziu și nu au documentațiile complete. În plus, nu se justifică urgența introducerii acestora pe ordinea de zi suplimentară.


5. Proiect de hotărâre nr.220  privind aprobarea planului urbanistic zonal pentru teritoriul delimitat de bd. Mamaia, Incintă Mc Drive, Str. Chiliei, Str. Panait Cerna, Limite Cadastrale, Str. Primăverii, Str. Soveja și Limite Cadastrale, incluzând incinta Complexului de Stiințe Ale Naturii, Parcul Copiilor și Complexul Sportiv Farul, Inițiator Societatea Cambela Prod SRL - 9 voturi pentru, 10 împotrivă și 4 abțineri, proiectul a fost RESPINS
 Iniţiator: primar Vergil Chiţac
- aviz Comisia de specialitate nr. 2   

Proiectul este un coșmar pentru Constanța, cine mai are o urmă de civism trebuie să voteze împotrivă, a spus Felicia Ovanesian în ședința de CLM.

Un proiect pe un teren de peste 85.000 mp
 
Suprafața studiată pentru acest PUZ este de 85.888 mp, un amplasament urban situat în cartierul Stadion, pe locul fostei baze RATC, dezafectată din 2010. Terenul este compus din 11 loturi, aflate în proprietatea Cambela Prod SRL, dar și a altor entități, potrivit extraselor de Carte Funciară, și este liber de construcții.
 
Conform documentației, proiectul prevede dezvoltarea unui ansamblu multifuncțional compus din: Imobile cu regim de înălțime variabil, între 5, 10, 15, 20 și 24 de etaje (cu înălțimi între 16 m și 100 m); Funcțiuni mixte: locuire colectivă, comerț, birouri, servicii, apart-hotel, clădiri de parcare; Accese propuse din străzile Soveja, Panait Cerna și Chiliei.  
Zona vizată este parțial încadrată urbanistic în subzona ZACC1 (centre de cartier) și ZRV2b (spații verzi și baze sportive), având un potențial ridicat de regenerare urbană.
 
Terenurile pentru care s-a inițiat PUZ, conform CU 1292/2023, sunt proprietatea societății Cambela Prod, din 12 septembrie 2023, după cum urmează: Teren lot 2-lot 1, în suprafață de 6.784 mp, nr. cadastral 230240 Teren lot 2-lot 2, în suprafață de 6.014 mp, nr. cadastral 230241 Teren lot 2-lot 3, în suprafață de 4.888 mp, nr. cadastral 230242 Teren lot 2-lot 4/2, în suprafață de 3.438 mp, nr. cadastral 259941 Teren lot 2-lot 5, în suprafață de 10.943 mp, nr. cadastral 230244 Teren lot 2-lot 6, în suprafață de 5.687 mp, nr. cadastral 230245 Teren lot 2-lot 7, în suprafață de 5.040 mp, nr. cadastral 230246  
Terenurile pentru care s-a inițiat PUZ, conform CU 197/2023, sunt proprietatea societății Cambela Prod, din 17 octombrie 2023, după cum urmează: Teren lot 1/2, în suprafață de 731 mp – nr cadastral 241958 Teren de 40.088 mp, nr. cadastral 258190 Teren lot 1/3/1, în suprafață de 323 mp, nr cadastral 246392 Teren lot 1/4/2, în suprafață de 952 mp, nr. cadastral 244249  
 
Controverse și nemulțumiri din partea cetățenilor
 
Proiectul Cambela Prod SRL nu este lipsit de opoziție. În cadrul etapei de informare și consultare publică, desfășurată la începutul anului 2025, mai mulți cetățeni și grupuri civice au transmis observații critice: Silvia Iordache a exprimat dezacordul față de ansamblul de blocuri, propunând în schimb facilități pentru educație și recreere; Matei Memedemin susține dezvoltarea, dar critică clădirile de 24 de etaje, sugerând o abordare arhitecturală „în trepte” și amenajarea de spații verzi; Ciprian Tudose consideră că proiectul este nepotrivit pentru zona centrală, propunând mutarea acestuia la periferie; Familia Mocanu, prin mai multe sesizări, se opune construirii de blocuri în locul fostei baze RATC; Laurențiu Mocanu invocă aglomerarea excesivă și solicită limitarea înălțimii la maximum P+2E, similar cartierului de case existent; Sorin Belu, reprezentant al Grupului Civic „Baricada Verde”, avertizează asupra pericolelor privind traficul și infrastructura urbană; Narcis Gelal propune respectarea normelor privind lățimea străzilor, trotuarelor și asigurarea de spații verzi și funcțiuni non-poluante spre vecinătățile rezidențiale.  
 
 Despre Cambela Prod SRL

Cambela Prod SRL are sediul social pe strada 15, Nr. 2, Stejaru, Județ Tulcea și se ocupă de comerțul ridicata al cerealelor, semințelor, furajelor și tutunului neprelucrat.
 
Asociat unic și administrator este Bela Tănase, care deține și un PFA. De asemenea, Bela Tănase a fost administrator în Highlife Properties SRL (radiată)

Cambela Prod SRLa obținut, prin negociere directă, 27 de contracte de la autorități publice locale, printre care: Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol, Școala Gimnaziala Beidaud, Școala Gimnaziala Stejaru și UAT Comuna Beidaud. De asemenea, Cambela Prod SRL a câștigat trei licitații organizate de Compania Națională de Investiții SA.  

În 2023, Cambela Prod SRL a avut o cifra de afaceri de 1.502.951.856 lei, 70 de salariați, un profit de 40.452.351 lei și datorii de 516.401.298 lei.
 

6. Proiect de hotărâre nr.219 privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal pentru Teritoriul delimitat de Bd. Aurel Vlaicu, Calea Ferată și Limite Cadastrale, Inițiator Societatea COMCM SA.  Iniţiator: primar Vergil Chiţac - 16 voturi pentru, 6 împotrivă și o abținere, proiectul a fost APROBAT
- aviz Comisia de specialitate nr. 2   


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

 

Tags: Cambela Prod


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii