Ședință CLM Centrul Respiro „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, investiție de aproape 10 milioane lei, pe ordinea de zi. Studiul de fezabilitate, propus spre aprobare (DOCUMENT)
Ședință CLM: Centrul Respiro „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, investiție de aproape 10 milioane
29 May, 2025 15:16
ZIUA de Constanta
286
Marime text



Consiliul Local al municipiului Constanța se va reuni vineri, 30 mai 2025, în ședință ordinară online, începând cu ora 13:00. Ședință se va desfășura prin mijloace electronice, printr-o platformă online de videoconferință.
Ordinea de zi a fost suplimentată cu 5 proiecte, iar unul dintre acestea este Proiectul de hotărâre 28/05/2025 privind aprobarea studiului de fezabilitate și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investitii Centrul Respiro „Sfinții Împărați Constantin și Elena”. Proiectul este inițiat de primarul Vergil Chițac.
Acest proiect face parte dintr-un program amplu de dezvoltare a serviciilor sociale, în special pentru adulții cu dizabilități și îngrijitorii acestora. Centrul Respiro este conceput pentru a oferi sprijin temporar și de calitate persoanelor cu handicap grav sau accentuat, oferind condiții de cazare, asistență și suport, într-un mediu sigur, confortabil și accesibil.
Valoarea totală estimativă a investiției este de de 8.320.291,66 lei fără TVA, respectiv 9.891.447,68 lei cu TVA, din care construcţiile și montajul reprezintă 4.439.088,71 lei fără TVA, respectiv 5.282.515,57 lei cu TVA.
La depunerea cererii de finanţare se va anexa obligatoriu studiul de fezabilitate, însoţit de hotărârea de aprobare a documentațiel tehnico-economică şi a Indicatorilor tehnico-economici, acesta reprezentând un criteriu de eligibilitate al proiectului.
Proiectul este parte a Programului Incluziune și Demnitate Socială (PIDS) 2021-2027, Prioritatea 07, Acțiunea 7.6, care sprijină dezvoltarea serviciilor de îngrijire și suport de calitate pentru persoanele cu dizabilități. Prin acest program, se urmărește creșterea incluziunii sociale și economice, accesul la servicii sociale adecvate și promovarea unei dezvoltări durabile și echitabile.
Construirea centrului va asigura infrastructura necesară pentru servicii specializate și respectă standardele minime obligatorii, principiile de accesibilitate, siguranță și incluziune. Proiectul oferă astfel un sprijin vital atât persoanelor cu dizabilități, cât și familiilor și îngrijitorilor acestora, prin facilitarea accesului la servicii sociale integrate, de calitate și adaptate nevoilor specifice.
„Prin proiect se vor asigura condiții de cazare, asistenţă şi suport pentru persoanele cu dizabilităţi precum şi îngrijitorilor acestora, asigurându-se un mediu confortabil şi funcţional respectând standardele minime obligatorii şi principiile de accesibilitate, siguranţă şi incluziune, prin furnizarea unor servicii sociale de calitate, axate pe nevoile grupului ţintă al proiectului. În conformitate cu prevederile Ghidului Solicitantului „Condiții Specifice Dezvoltarea de servicii de îngrijire şi suport de calitate pentru persoanele cu dizabilități şi îngrijitorii acestora, în centre respiro", la depunerea cererii de finanţare se va anexa obligatoriu studiul de fezabilitate însoțit de hotârârea de aprobare a documentației tehnico-economice şi a indicatorilor tehnico-economici, acesta reprezentând un criteriu de eligibilitate a proiectului.
Astfel, Municipiul Constanța a contractat serviciul de elaborare a documentației tehnico-economice la faza de studiu de fezabilitate aferent obiectivului de investiţii Centrul RESPIRO „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", flind întocmit în acest sens studiul de fezabilitate conform prevederilor H.G. nr.907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare. Valoarea totală pentru obiectivul de investiții Centrul RESPIRO "Sfinții împăraţi Constantin şi Elena" este în cuantum de 8.320.291,66 lei fără TVA, respectiv 9.891.447,68 lei cu TVA, din care construcţii + montaj 4.439.088,71 lei fără TVA, respectiv 5.282.515,57 lei cu TVA.
Faţă de cele mai sus prezentate, în temeiul art. 136 alin. (8) lit. b) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, s-a întocmit prezentul raport de specialitate care însoţeşte proiectul de hotărâre privind aprobarea studiului de fezabilitate şi a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții Centrul RESPIRO „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena", ce va fi supus spre analiză, dezbatere şi aprobare plenului Consiliului Local al municipiului Constanţa.”, se arată în document.
În luna martie a acestui an, Primăria Constanța a emis certificatul de urbanism nr. 334, care constă în: Construire Centru Respiro. Potrivit documentelor, investiția va fi realizată pe strada Barbu Ştefănescu Delavrancea nr. lot1 din Constanţa. Actul de urbanism este valabil 12 luni și va expira pe data de 18.03.2026.
Pentru demararea proiectului, Primăria Constanța a semnat contractul privind elaborarea documentației tehnico-economice, care include studii esențiale precum studiul geotehnic, studiul topografic și studiul de fezabilitate, precum și documentațiile necesare obținerii avizelor și acordurilor aferente obiectivului de investiții.
Contractul, în valoare de 250.000 de lei, a fost câștigat de firma ATD Bro Proiect SRL, specializată în servicii de proiectare și consultanță în domeniul construcțiilor.
Finanțarea proiectului provine din fonduri europene nerambursabile, alocate prin Programul Incluziune și Demnitate Socială (PIDS) 2021-2027, la care se adaugă sume din Bugetul Local al Municipiului Constanța.
Centrul RESPIRO va fi construit pe un teren situat în intravilanul municipiului Constanța, pe strada Barbu Ştefănescu Delavrancea, având o suprafață de 1.415 mp.
În secțiunea „DOCUMENTE” puteți consulta integral proiectul de hotărâre.
Citește și:
Primăria Constanța, un nou act de urbanism pentru Centrul Respiro „Sfinții Împărați Constantin și Elena”
Pentru demararea proiectului, Primăria Constanța a semnat contractul privind elaborarea documentației tehnico-economice, care include studii esențiale precum studiul geotehnic, studiul topografic și studiul de fezabilitate, precum și documentațiile necesare obținerii avizelor și acordurilor aferente obiectivului de investiții.
Contractul, în valoare de 250.000 de lei, a fost câștigat de firma ATD Bro Proiect SRL, specializată în servicii de proiectare și consultanță în domeniul construcțiilor.
Finanțarea proiectului provine din fonduri europene nerambursabile, alocate prin Programul Incluziune și Demnitate Socială (PIDS) 2021-2027, la care se adaugă sume din Bugetul Local al Municipiului Constanța.
Centrul RESPIRO va fi construit pe un teren situat în intravilanul municipiului Constanța, pe strada Barbu Ştefănescu Delavrancea, având o suprafață de 1.415 mp.
În secțiunea „DOCUMENTE” puteți consulta integral proiectul de hotărâre.
Citește și:
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii