Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:19 04 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarație de avere Alexandru Pasol, șef district DRDP - Secția de Drumuri Naționale Fetești, deține mai multe terenuri și imobile. O parte provin din moșteniri

ro

18 Jun, 2022 00:00 1022 Marime text
  • În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Alexandru Pasol, șef district DRDP– Secția de Drumuri Naționale Fetești
  • Alexandru Pasol deține trei terenuri agricole și unul intravilan și trei case de locuit, o parte dintre acestea provenind din moșteniri
  • Familia Pasol mai deține și două autoturisme, dobândite prin contract de vânzare-cumpărare
  • În ultimul an fiscal, Pasol a avut venituri de 50.986 lei din salariul încasat de la DRDP Constanța



 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din judeţul Constanţa şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.

În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Alexandru Pasol, șef district DRDP– Secția de Drumuri Naționale Fetești.
 
Declarația a fost completată la data de 03.04.2022.
 
Alexandru Pasol deține trei terenuri agricole și unul intravilan (n.r. o parte moștenite) și trei case de locuit, două dintre acestea provenind tot din moșteniri.
 
Familia Pasol mai deține și două autoturisme, ani de fabricație 2008, respectiv 2009, dobândite prin contract de vânzare-cumpărare.

În ultimul an fiscal, Alexandru Pasol a avut venituri de 50.986 lei din salariul încasat de la DRDP Constanța, în timp ce soția sa a câștigat aproape 60.000 lei tot din salarii.
 
În declarația de interese, șeful districtului DRDP– Secția de Drumuri Naționale Fetești nu a făcut nicio mențiune, vezi secțiunea „documente”.
 

În secţiunea „Documente“ a acestui articol puteţi vizualiza declaraţia de avere şi cea de interese ale lui Alexandru Pasol.
 
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
 
Declarații de avere Ce avere are Victor Marian Oprișan, șef district la DRDP Constanța, secția de Drumuri Naționale Constanța

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii