Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:25 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Declarație de avere. Silviu-Elzian Enache, șef Serviciu la DRDP Constanța, deține două autoturisme (DOCUMENTE)

ro

06 Jun, 2022 00:00 1592 Marime text

 
 
  • Conform declarației de avere, completată pe 17.05. 2022, acesta deține două autoturisme Skoda, an de fabricație 2008, respectiv 2016
  • La capitolul venituri, Enache a declarat un salariu de 127.271 lei de la DRDP Constanța
  • În declarația de interese este menționată doar calitatea de membru al Sindicatului Național Profesional al Drumarilor, Elie Radu
 
 
 
Cotidianul ZIUA de Constanţa prezintă averile şi interesele directorilor şi angajaţilor celor mai importante instituţii publice din Dobrogea şi ai companiilor naţionale, aşa cum apar acestea fie pe site-urile instituţiilor, fie pe cel al Agenţiei Naţionale de Integritate.
 
În ediţia de astăzi, prezentăm declaraţia de avere şi pe cea de interese ale lui Silviu -Elzian Enache, șef serviciu în cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța – Secția Drumuri Naționale Călărași.
 
Conform declarației de avere, completată pe 17.05. 2022, acesta deține două autoturisme Skoda, an de fabricație 2008, respectiv 2016.
 
La capitolul venituri, Enache a declarat un salariu de 127.271 lei de la DRDP Constanța, în timp ce soția a încasat aproape 17.000 lei de la societatea comercială unde este angajată. În declarație este menționată și alocația de stat a copilului în valoare de 2.568 lei.
 
În declarația de interese, completată de Silviu-Elzian Enache este menționată doar calitatea de membru al Sindicatului Național Profesional al Drumarilor, Elie Radu.
 

În Secțiunea Documente puteți consulta declarațiile de avere și de interese ale lui Silviu -Elzian Enache, șef Serviciu în cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Constanța – Secția Drumuri Naționale Călărași.

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și

Ce avere are Roxana Florentina Colniceanu, șef birou în cadrul DRDP Constanța (DOCUMENTE)
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii