Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
09:19 30 10 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Știați că...? Actrița constănțeancă Diana Dumitrescu împlinește astăzi 37 de ani

ro

30 Sep, 2020 00:00 361 Marime text
Diana Dumitrescu (n. 30 septembrie 1983, Constanța, România) este o actriță română și model, cunoscută mai ales pentru rolurile din telenovele. 
 
A urmat Liceul Teoretic „George Călinescu” Constanța, secția limbi moderne. La terminarea liceului, Diana s-a hotărât să dea la Facultatea de Arte, secția Artele Spectacolului de Teatru, Universitatea „Ovidius” din Constanța, la îndrumarea mamei sale și la insistențele dirigintei Alexandrina Vlad. A studiat actoria sub îndrumarea profesorilor Liviu Manolache, Nina Udrescu, Radu Niculescu și Dana Trifan. În al doilea an de facultate a intrat în spectacolul „Paparudele” și a luat contact pentru prima dată cu scena și publicul, iar în anul III a jucat alături de majoritatea colegilor săi de an, dar și actori și profesorii ei în spectacolul „Chirița la băi”.
 
În vara lui 2004 a participat la concursul Miss World România, concurs difuzat și pe postul Pro TV, unde a câștigat premiul de Popularitate. De acolo, deoarece în CV-ul ei scria că urmează facultatea de Teatru, a fost chemată, în vara lui 2005 să dea un casting, pentru unul din rolurile din telenovela Păcatele Evei, pe care l-a luat și a hotărât împreună cu părinții săi să se mute în Capitală.
 
Diana Dumitrescu a fost căsătorită cu producătorul de seriale Ducu Ion.
 
În primăvara lui 2020, s-a mutat la Antena 1 pentru a prezenta show-ul Mireasa.

Ti-a placut articolul?

Comentarii