Închisorile din noi...

 
Spre deosebire de închisorile în care ajungi, atunci când încalci legile, cele care sălășluiesc în noi sunt rezultatul propriilor opțiuni. In captivitate ajungi ca urmare a unor factori externi, dar tot captivitate se cheamă și alegerea de a te baricada într-un spatiu, într-un timp, într-o stare. Gratiile care te despart de lumea înconjurătoare nu sunt din metal, dar sunt la fel de reci și la fel de ostile. Nu se văd din afară, dar se simt în cugetul tău de fiecare clipă. Ai putea trece de ele, dar nu vrei. Ai cheia în buzunarul primului gând, dar o lași acolo, după ce gândul din urmă îți strecoară frica în suflet.

Ce fel de frică? De toate culorile. Că ai putea deveni vulnerabil în fața celorlalți, că ai putea face greșeli care să te chinuie mai rău decât lipsa de acțiune, că gestul tău ar putea fi neînțeles, că vorbele tale ar putea fi răstălmăcite.

Am cunoscut oameni care păreau exemplari pentru stăpânirea lor de sine, dar care, într-un moment de neatenție, își dezvăluiau slăbiciunile ascunse cu grijă, vreme îndelungată. Cui folosește sa pari dur și de neatins, dacă, pe dinlăuntrul tău, totul se prăbușește?

Foarte mulți sunt prinși în captivitatea tristeților fără sfârșit. Cunoașteți genul! Sunt cei care o țin într-o perpetuă jelanie, tot ce e rău li se întâmplă numai lor, nimic nu merge cum trebuie, parcă numai în ciuda lor. Sunt oamenii care își reprimă bucuria de a trăi, mult prea preocupați de partea întunecată a lucrurilor. Incapacitatea de a te bucura de lucrurile mărunte, întâlnite în fiecare zi, este o infirmitate. Nimeni nu are parte doar de realizări spectaculoase. Dar fiecare dintre noi are șansa bucuriilor pe care le pot atinge cu sufletul.

Când îți spui că ești nefericit, inevitabil arunci vina pe cineva care ar fi răspunzător de absența acestei stări. Pentru că, în mintea multora, fericirea ar trebui să-ți fie adusă pe o tavă de argint, sub un foc de artificii. S-o primești în dar, adică!

Nu cred că așa stau lucrurile... Pentru a fi fericit, cred că e nevoie să ai deschiderea necesară.

Știu, am auzit de multe ori: "M-ai făcut fericit (ă)!". Asta nu înseamnă nimic altceva decât că erai pregătit să-ți primești darul, ți-l doreai, îl așteptai. Doar așa poți recunoaște silueta fericirii și să-ți spui: e pentru mine, eu am chemat-o.

Altfel, nu se explică în ce fel trec oamenii pe lângă stările bune, luminoase, fără să le vadă...
 
 
Citește continuarea pe astrocafe.ro.
 
 
 
Sursa foto: Pexels