Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:26 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zeci de percheziții într-un dosar de contrabandă. Mai multe persoane, audiate

ro

28 Mar, 2019 15:31 1100 Marime text
Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Caraș-Severin, împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul SCCO Caraș – Severin și BCCO Timișoara, au efectuat joi un număr de 22 percheziții domiciliare, pe raza judeţelor Caraş-Severin şi Timiş, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracțional organizat, constituit în scopul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

În cauză există suspiciunea rezonabilă că, începând cu anul 2017, pe raza judeţelor Caraş-Severin şi Timiş, a fost constituit un grup infracțional organizat, ai cărui membri au acționat în vederea obţinerii de câştiguri mari prin alimentarea pieţei negre a ţigărilor de contrabandă, desfăşurându-şi activitatea atât în mediul rural cât şi în mediul urban, în special în oraşele Timişoara, Deta, Buziaş şi Bocşa, precum şi în localităţile rurale limitrofe acestora.

Ca mod de operare s-a reţinut faptul că membrii grupării infracționale acționau pe mai multe celule, urmărind atât surse noi de aprovizionare, convenabile ca preţ, cât şi extinderea pieţei de desfacere.

Cu ocazia efectuării unei percheziții domiciliare s-a constatat că pentru a disimula spațiile folosite pentru ascunderea țigărilor provenite din contrabandă, membrii grupului au procedat la ”distrugerea” locuințelor în vederea asigurării conspirativității actului infracțional, fiind identificate două gropi în care erau ascunse țigările netimbrate, gropi create prin perforarea plăcii de ciment din imobile.

De asemenea, s-a reținut că întreaga activitate infracţională s-a desfăşurat după înţelegeri şi planuri bine stabilite, membrii grupării adoptând un mod de lucru care să implice cele mai mici riscuri posibile, între celula de aprovizionare şi distribuţia en-detail.

Astfel, membrii grupului din palierul intermediar organizau fiecare act infracţional în parte în aşa fel încât, în cel mai scurt timp posibil, după întâlnirea cu sursele de aprovizionare, ţigările de contrabandă erau transportate şi predate direct către palierul de distribuţie. Tot pentru reducerea riscurilor, membri grupării evitau să desfăşoare acte infracţionale cu cantităţi mari de ţigări, preferând efectuarea mai multor transporturi „mici”, de maxim 100 – 150 cartușe de țigări. Astfel, au existat situații în care efectuau multiple transporturi, pe distanțe de zeci de kilometri, consecutiv.

În urma efectuării mai multor activități în prezenta cauză, au fost confiscate peste 60.000 țigarete provenite din acte de contrabandă.

Cu ocazia efectuării perchezițiilor domiciliare au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, peste 30.000 de țigarete și peste 100 de litri de alcool, susceptibil a proveni din contrabandă.

La sediul DIICOT- Biroul Teritorial Caraș-Severin au fost aduse în vederea audierii un număr de 18 persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operaţiuni Speciale.

Acţiunea a fost efectuată cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Caraș-Severin, precum și jandarmilor din cadrul IJJ Caraș-Severin și IJJTimișoara.

„Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, transmit procurorii.

Sursă foto: DIICOT
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii