Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:41 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sute de biciclete sunt puse la dispoziția constănțenilor și a turiștilor Cum pot fi folosite (galerie foto)

ro

27 May, 2019 10:27 3427 Marime text
Proiectul „Black Sea Bike – Diversification of the tourism services in Constanța - Balchik cross border region by bike – BSB ” urmărește utilizarea bicicletei ca o alternativă la alte mijloace de transport poluante, o alternativă ecologică pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon.

Orice turist sau localnic poate solicita, în mod gratuit, pe baza cărții de identitate, de la ghișeele de informații din cadrul agențiilor SPIT, un card de utilizator.
Agențiile SPIT care eliberează carduri sunt:
  • Agenția fiscală nr.1 - bulevardul Tomis, nr.391 – Centrul comercial Tom;
  • Agenția fiscală nr.2 - strada Nicolae Grindeanu, nr.66;
  • Agenția fiscală nr.3 - strada Sulmona, nr.22;
  • Agenția fiscală nr.4 - strada Badea Cârțan, nr.3;
  • Agenția fiscală nr.5 - bulevardul Alexandru Lăpușneanu, nr.116 C – City Park Mall;
  • Agenția fiscală nr.6 - bulevardul Tomis, nr.112;Cu acest card, utilizatorul va putea să ridice, de la următoarele stații amplasate în oraș, o bicicletă:
  • Stația Promenada (lângă Biserica Greacă)
  • Stația Remus Opreanu (în spatele Comandamentului Forțelor Navale)
  • Stația Termele Romane (Poarta 1)
  • Stația Mircea cel Bătrân (în fața Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”)
  • Stația Sala Sporturilor (în parc, în fața Sălii Sporturilor)
  • Stația Capitol
  • Stația Tomis II (în parc)
  • Stația Dacia
  • Stația Parc Tăbăcărie (intrare CCINA)
  • Stația Cișmelei
  • Stația Pescărie
  • Stația Delfinariu
  • Stația Oxford
  • Stația Perla
  • Stația Meridian
  • Stația Castel
  • Stația Iaki
  • Stația Rex

Pentru a putea folosi echipamentul, utilizatorii trebuie să respecte mai multe condiții: trebuie să fie înregistrați în sistem, să se încadreze în intervalul orar 07:00-24:00, de luni până duminică, ultima închiriere se poate face cu maximum două ore înainte de închiderea centrului, la ora 22:00, echipamentul va putea fi ridicat şi returnat de la orice staţie de biciclete în regim self-service; utilizatorul poate închiria simultan doar o bicicletă. Bicicletele pot fi utilizate doar de persoanele de peste 14 ani, două ore, indiferent de numărul de închirieri zilnice. Intervalul minim între utilizări este de 10 minute. Nu pot fi subînchiriate, folosite la curse de biciclete, pentru transportul de pasageri sau în situații de vânt puternic sau furtuni.

Sistemul de bike-sharing va fi întrerupt în lunile de iarnă, cel puţin în perioada 1 decembrie - 1 martie, sau atunci când condiţiile meteo nu sunt favorabile.
Aplicația CT Bike vine în sprijinul celor care folosesc echipamentul. Aceasta poate fi descărcată gratuit din Google Play si AppStore. Odată descărcată, veți avea acces la toate informațiile: rețeaua de stații, bicicletele disponibile sau punctele de eliberarea a cardurilor.

Toate detaliile despre acest proiect le puteti afla și accesând site-ul www.blackseabike.ro.
De asemenea, utilizatorii au la dispoziție numărul de telefon cu tarif normal 0371.787.778, disponibil 7 zile din 7, în intervalul orar 07:00-24:00 (robot telefonic 24:00-07:00), unde pot semnala orice problemă.

Sursa foto: Primăria Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii