Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:05 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Viorica Dăncilă, vizită de lucru la Bruxelles. Se va întâlni cu secretarul general al NATO

ro

23 Jan, 2019 08:13 858 Marime text

Prim-ministrul Viorica Dăncilă va efectua o vizită de lucru la Bruxelles, în perioada 23-24 ianuarie 2019, în vederea prezentării priorităţilor Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene în cadrul sesiunii plenare a Comitetului Economic şi Social European (CESE), care va avea loc joi, 24 ianuarie 2019. Un alt element important al vizitei va fi întrevederea bilaterală pe care demnitarul român o va avea cu Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, la sediul Cartierului General al NATO din Bruxelles, cu scopul trecerii în revistă a principalelor subiecte aflate pe agenda NATO, cu accent pe temele de interes pentru România şi pe contribuţiile ţării noastre la implementarea politicilor şi deciziilor aliate.

Totodată, agenda vizitei cuprinde şi participarea prim-ministrului Viorica Dăncilă la ceremonia oficială dedicată Zilei Internaţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, organizată de Congresul Evreiesc European, sub patronajul preşedintelui Parlamentul European, Antonio Tajani, precum şi întrevederea cu preşedintele Comitetului Economic şi Social European, Luca Jahier, şi participarea la reuniunea socialiştilor europeni.

Viorica Dăncilă va participa, de asemenea, la vernisajul expoziţiei de fotografie şi la concertul dedicat debutului Preşedinţiei române la Consiliul UE.

Din delegaţia guvernamentală condusă de premierul Viorica Dăncilă vor face parte ministrul afacerilor externe, Teodor Meleşcanu, ministrul apărării naţionale, Beniamin-Gabriel Leş, ministrul economiei, Niculae Bădălău, ministrul delegat pentru afaceri europene, George Ciamba, ministrul interimar al transporturilor, Rovana Plumb, ministrul culturii şi identităţii naţionale, Valer-Daniel Breaz.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii