Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:38 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Viorica Dăncilă faţă în faţă cu Șeicul Tamim bin Hamad Al Thani, Emirul Statului Qatar, la Doha

ro

06 Nov, 2018 13:30 1283 Marime text
Prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, a avut astăzi, 6 noiembrie 2018, o întrevedere cu Alteța Sa Regală Șeicul Tamim bin Hamad Al Thani, Emirul Statului Qatar, în deschiderea vizitei sale oficiale la Doha.

Pe parcursul întrevederii, înalții oficiali au urmărit să identifice modalitățile optime de aprofundare a cooperării bilaterale în plan economic și sectorial și să realizeze un schimb de opinii asupra evoluțiilor de securitate la nivel regional și internațional.

Alteța Sa Regală Emirul Al Thani a evidențiat deschiderea pe care statul Qatar o manifestă față de intensificarea cooperării bilaterale cu România, inclusiv prin creșterea nivelului schimburilor economice și comerciale.

A invitat partea română să propună domenii concrete de interacțiune, care să fie discutate în cadrul întrevederilor ce se vor desfășura la Doha atât în cadru guvernamental, cât și în dialogul business-to-business.

Premierul Viorica Dăncilă a reafirmat angajamentul său şi al Executivului de la București pentru consolidarea relațiilor României cu lumea arabă în ansamblu, obiectiv evidențiat în Programul de Guvernare 2017-2020, care prevede intensificarea eforturilor politico-diplomatice în această direcție.

A apreciat că relația bilaterală cu Statul Qatar se află într-o etapă importantă a evoluției sale, pe care Guvernul român intenționează să o fructifice spre beneficiul reciproc. Înaltul demnitar a arătat că România are o situație economică stabilă și predictibilă, exprimând interesul de a coopera cu partea qatareză în domenii prioritare precum infrastructura, sănătatea, agricultura și turismul.

Întrevederea a prilejuit și un schimb de opinii asupra temelor de interes comun din sfera internațională și din cea regională. În context, prim-ministrul României a reiterat susținerea României pentru reluarea dialogului dintre statele membre ale Consiliului de Cooperare al Golfului, organizație deosebit de importantă pentru arhitectura regională de securitate. Totodată, a arătat că statul român, care va prelua Președinția Consiliului Uniunii Europene de la 1 ianuarie 2019, va continua să acorde o importanță specială dezvoltării relațiilor cu această regiune, concomitent cu promovarea soluționării pe cale politică a diferendelor din Orientul Mijlociu și Africa de Nord.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii