Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
12:52 12 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Viaţa nu e ca filmul Secretele cuplurilor de la Hollywood

ro

28 Feb, 2015 09:18 636 Marime text
Chimia între vedetele de pe marele ecran este uneori atât de mare, încât dă naştere unor relaţii şi în viaţa reală, dar sunt destule şi cazurile când cei doi protagonişti se urăsc în viaţa reală, conform huffingtonpost.com, citat de Mediafax.
 
Vivian Vance şi William Frawley au format un cuplu în filmul "I Love Lucy" din 1953 şi, chiar dacă nu erau chiar doi îndrăgostiţi, înţepăturile pe care şi le aruncau unul altuia ca parte a rolurilor pe care le jucau s-au transmis şi în viaţa reală.
 
Potrivit mai multor relatări, problemele dintre cei doi aveau la bază diferenţa de vârstă. Vivian Vance era cu 22 de ani mai tânără decât William Frawley, actriţa arătându-şi nedumerirea referitor la credibilitatea unui astfel de cuplu pe marele ecran. "Cum ar crede cineva că pot fi căsătorită cu un bătrân?", ar fi spus actriţa. Frawley a auzit remarca şi s-a simţit insultat, iar relaţia dintre cei doi a rămas mereu una foarte rece în afara ecranului.
 
Pierce Brosnan şi Teri Hatcher au fost un cuplu în pelicula "007 şi Imperiul Zilei de Mâine/ Tomorrow Never Dies" din seria "James Bond", dar Brosnan a fost foarte deranjat de faptul că actriţa întârzia foarte mult la filmări şi a recunoscut că la un moment dat i-a adresat cuvinte "care nu au fost foarte frumoase". Actorul a povestit că a aflat abia mai târziu că partenera sa de pe marele ecran era însărcinată şi nu se simţea bine în timpul filmărilor.
 
Jennifer Grey şi Patrick Swayze au dat viaţă unuia dintre cele mai pasionale cupluri în filmul "Dirty Dancing", în rolurile lui Baby şi Johnny. În viaţa reală, personalităţile puternice ale celor doi actori s-au ciocnit de câteva ori.
 
"Am avut câteva momente tensionate după câte o zi lungă şi obositoare de filmare. Ea părea destul de afectată emoţional, uneori izbucnea în lacrimi dacă cineva o critica, alteori se purta copilăreşte, forţându-ne să filmăm aceeaşi scenă de câteva ori până ieşea", a scris regretatul Patrick Swayze în autobiografia "Time Of My Life".
 
Laurence Olivier şi Marilyn Monroe au jucat împreună în filmul "Prinţul şi dansatoarea/ The Prince And The Showgirl" din 1957, o peliculă produsă chiar de actorul britanic. Olivier i-ar fi spus la un moment dat celebrei Marilyn Monroe: "Încearcă să fii sexy!". Acest sfat a enervat-o pe actriţa blondă care nu a putut trece peste jignirea ce a considerat că i-a fost adusă. Mai mult, Olivier ar fi adus-o pe platoul de filmare pe soţia sa, actriţa Vivien Leigh, pentru a-i zdruncina lui Monroe încrederea în sine.
 
Pe de altă parte, Sophia Loren a fost foarte aproape de a-l pălmui pe Marlon Brando pe platoul de filmare al peliculei "Contesa din Hong Kong/ A Countess From Hong Kong", regizate de Charlie Chaplin.
 
"Nu am avut şansa de a-l cunoaşte foarte bine. Marlon era un om foarte dificil de cunoscut. Într-una din zile trebuia să filmăm o scenă în care el mă mângâia pe spate. I-am spus să nu facă asta, pentru că nu îmi place, înainte de filmare. Dar el a făcut-o în timpul filmării scenei, iar eu i-am spus «Să nu mai faci asta vreodată sau te pleznesc peste faţă». S-a supărat foarte tare", a povestit Sophia Loren într-un interviu acordat celebrului jurnalist Larry King.
 
Potrivit unor relatări, relaţia dintre Brando şi Loren a pornit cu stângul, după ce actorul i-a spus vedetei italiene că îi vede părul din nas în timpul filmării unei scene.
 
Sursa: mediafax.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii