Un deputat PSD de Constanţa printre beneficiarii Legii Iordache!
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
15:39 18 08 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un deputat PSD de Constanţa printre beneficiarii Legii Iordache!

ro

11 Apr, 2018 16:00 706 Marime text
Senatorii au adoptat, cu 69 de voturi „pentru“ şi 33 „împotrivă“, iniţiativa social-democratului Florin Iordache, autorul OUG 13 din 2017, prin care este modificată Legea privind Agenţia Naţională de Integritate (ANI), astfel încât interdicţiile aplicate senatorilor şi deputaţilor aflaţi în conflict de interese în perioada 2007 - 2013 să înceteze.
Deputatul PSD de Constanţa, Iulian Iancu, fost secretar de stat în Ministerul Economiei este unul dintre beneficiarii conflictului de interese, şters cu buretele.
Vă reamintim, Iancu a fost luat în vizor şi de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în octombrie 2015 deoarece, în perioada 2008-2012 şi-ar fi angajat fratele la cabinetul său de parlamentar. Potrivit ANI, Iancu, în calitate de deputat, a încheiat, în legislatura 2008 – 2012, un contract civil prin care și-a angajat fratele în funcția de subinginer în cadrul propriului birou parlamentar, încălcând, astfel, dispozițiile art. 70 și art. 71 din Legea nr. 161/2003. În baza contractului civil încheiat, fratele său a obţinut venituri salariale în cuantum total de 23.460 Lei.
Iancu a fost în trecut deputat PSD de Neamţ şi de Bacău în fostele legislaturi. Tot Iancu a fost şi propunerea României pentru un loc în consiliul de administraţie al Agenţiei Europene pentru Cooperare în Energie în anul 2015, domeniu unde are ceva experienţă, deţinând în trecut funcţii administrative la Romgaz şi Distrigaz.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii