Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
07:17 15 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tu decizi pentru Constanţa! Un proiect al USR şi PNL de promovare la nivelul oraşului a conceptului de buget participativ

ro

23 Nov, 2018 14:40 709 Marime text

 
Opoziţia din Constanţa a reuşit să finalizeze un proiect comun prin care cer municipalităţii şi Consiliului Local Municipal adoptarea conceptului de buget participativ este un instrument de management deschis, incluziv și transparent, instrument care permite participarea reală a cetățenilor la guvernarea orașului, aceștia putând decide în mod direct cum se va cheltui bugetul de dezvoltare.
Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanţii celor două formaţiuni susţin că „resursele financiare ale unei comunități urbane în raport cu nevoile acesteia, de cele mai multe ori, sunt deficitar valorificate de decidenții administrativi aleși politic o dată la patru ani, deseori neonorându-se nici agendele de campanie pentru care respectivii au fost mandatați de cetățeni.
O soluție modernă la această problemă, implementată deja cu real succes în țările dezvoltate, dar mai nou, chiar și în România, o reprezintă bugetarea participativă, instrument prin care locuitorii sunt încurajați să participe activ la viața comunității prin definirea priorităților și a obiectivelor de investiții de către ei înșiși”.
Conștientizând că orașul Constanța înregistrează decalaje evidente față de tot ceea ce înseamnă instrumente moderne, în trend cu noile tendințe de dezvoltare și nedorind ca acestea să se acutizeze, USR Constanța a inițiat proiectul, PNL Constanța s-a alăturat, iar prin conlucrarea celor două organizații, inițiativa va fi promovată în prima ședință de Consiliu Local al Municipiului
Constanța din luna decembrie 2018.
„Ne dorim să schimbăm modul de gestionare a fondurilor publice și să coagulăm toate energiile dincomunitate, pentru a decide modul în care se distribuie bugetul local. În cadrul acestui proces,
cetățenii vor putea să colaboreze cu actorii politici și să decidă împreună asupra chestiunilor publice.
Bugetul Participativ este un instrument de management deschis, incluziv și transparent, instrument care permite participarea reală a cetățenilor la guvernarea orașului, aceștia putând decide în mod direct cum se va cheltui bugetul de dezvoltare”, susține deputatul USR Stelian Ion.
La rândul său, deputatul liberal Bogdan Huțucă afirmă că „prin intermediul Bugetului Participativ, cetățenii pot trimite propuneri de proiecte și pot decide prin vot proiectele de anul viitor, stabilind astfel prioritățile de investiții pe fiecare cartier al Constanței. Cu alte cuvinte, Bugetul Participativ presupune și transferul către cetățeni a responsabilității decizionale pentru un procent alocat din bugetul de investiții al orașului. Aleșii noștri locali, dar și simpli membri ai PNL Constanța înțeleg să devină parteneri activi ai comunității în procesul bugetării participative, să promoveze și să susțină politic proiectele selectate de cetățeni prin intermediul consilierilor săi locali. Urmărim identificarea unui număr de proiecte de interes local care vor putea fi asumate şi implementate de Consiliul Local Municipal Constanţa începând cu anul 2019, acesta fiind un prim şi important pas în complexul proces de bugetare participativă”.
În consecință, cele două formațiuni politice vor întreprinde toate demersurile necesare pentru ca proiectul “Tu decizi pentru Constanţa” -  să fie inserat în proiectul de buget al municipiului pentru anul 2019, si aprobat astfel încât 10% din resurse să fie alocate pentru implementarea proiectelor rezultate din Bugetarea Participativă.
PNL Constanța și USR Constanța, prin echipele de proiect conduse de Bogdan Bola (Consilier Județean PNL) și Remus Negoi (Președinte Filiala Județeană USR), invită toate filialele locale ale celorlalte partide politice să susţină implementarea acestui proiect începând chiar cu anul 2019. Totodată, dincolo de susținerea politică, invitația este lansată și către organizațiile neguvernamentale și simplii cetățeni pentru a contribui activ la reușita acestui demers necesar. Prin bugetarea participativă locuitorii municipiului decid direct asupra modului în care se cheltuie o parte din banii pe care ei îi trimit anual către bugetul local prin plata taxelor și impozitelor.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii