Românii ar putea fi avertizați prin SMS sau e-mail cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea actelor
Românii ar putea fi avertizați prin SMS sau e-mail cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea actelor
14 Oct, 2026 20:57
ZIUA de Constanta
172
Marime text
172
Marime text

Românii ar putea fi avertizați prin SMS sau e-mail cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea permisului, autorizațiilor, certificatelor și a altor documente administrative. Senatul a adoptat miercuri un proiect de lege care obligă instituțiile publice să pună la dispoziția cetățenilor un sistem digital de notificare. Măsura nu va fi însă automată pentru toată lumea, iar autoritățile care nu implementează sistemul riscă amenzi de până la 1.000 de lei.
Propunerea legislativă, inițiată de parlamentari USR, a fost adoptată de Senat cu 93 de voturi pentru și o abținere. Inițiativa urmărește să simplifice relația dintre administrație și cetățeni și să reducă situațiile în care oamenii uită să își reînnoiască documentele la timp.
Potrivit inițiatorilor, transmiterea unor mesaje înainte de expirarea actelor ar reprezenta o formă de sprijin din partea instituțiilor publice și ar putea contribui la îmbunătățirea respectării obligațiilor legale, conform știripesurse.ro.
„Măsura urmăreşte nu doar îmbunătăţirea gradului de conformare, ci şi o schimbare de mentalitate în relaţia dintre administraţia publică şi cetăţean. Trimiterea unui mesaj informativ trebuie privită ca o formă de respect instituţional faţă de contribuabil”, se arată în expunerea de motive.
Proiectul se referă la documentele administrative individuale cu o perioadă de valabilitate determinată, precum permise, autorizații, certificate, licențe și alte acte emise de autoritățile publice centrale și locale.
Instituțiile vor avea obligația să le ofere titularilor posibilitatea de a opta pentru primirea unei notificări în format digital cu cel puțin 30 de zile înainte de expirarea documentului.
Mesajele vor putea fi transmise prin SMS sau e-mail, în funcție de opțiunea exprimată de beneficiar.
Cetățenii vor putea solicita activarea notificărilor în momentul în care cer emiterea documentului sau ulterior, pe durata valabilității acestuia. De asemenea, vor putea renunța în orice moment la serviciu.
Așadar, românii nu vor primi automat astfel de mesaje doar pentru că dețin un document cu termen de expirare. Va fi necesar să își exprime opțiunea pentru notificare.
Pentru aplicarea măsurii, proiectul prevede dezvoltarea unei platforme informatice unice, care va fi administrată și pusă la dispoziția instituțiilor publice.
Autoritățile vor avea la dispoziție cel mult șase luni de la intrarea în vigoare a legii pentru a lua măsurile necesare, dar termenul nu va putea depăși data de 31 decembrie 2027.
Nerespectarea obligației de implementare și utilizare a sistemului digital va constitui contravenție. Amenzile prevăzute în proiect sunt cuprinse între 500 și 1.000 de lei și vor putea fi aplicate instituțiilor sau entităților responsabile.
Citește și
Proiect în dezbatereConducătorii de motociclete și mopede ar putea utiliza benzile destinate transportului în comun
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


