Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:56 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tenismena Florenţa Mihai s-a stins din viață

ro

14 Oct, 2015 16:07 2688 Marime text
 
Prima jucătoare de tenis din România care a ajuns până în finala de la Roland Garros, în 1977, Florenţa Mihai, a murit în această dimineață.
 
Anunțul a fost făcut de Federația Română de Tenis, transmițând că tenismena a murit la vârsta de 60 de ani.
 
Trupul neînsufleţit va fi depus, mâine, între orele 13.00 şi 15.00, la sediul Federaţiei Române de Tenis.
 
Ilie Năstase a declarat, miercuri, agenţiei de presă MEDIAFAX, că este şocat de dispariţia Florenţei Mihai, prima jucătoare română de tenis care a jucat finala turneului de la Roland Garros.
 
„Cum a murit? Florenţa? Nu se poate, nu pot să cred... Este un şoc, iertaţi-mă... dar chiar nu pot să cred aşa ceva, săptămânile trecute ne-am văzut (…) Nu pot să comentez... e prea trist. E foarte trist. O cunosc pe Florenţa de când era copil. Am pierdut un mare om, o mare jucătoare. Sincer, nu îmi găsesc cuvintele”, a declarat Ilie Năstase la aflarea veştii, potrivit știripesurse.ro, citând mediafax.ro.
 

Cine a fost Florenţa Mihai?
 
Tenismena Florenţa Mihai, este cea care a obţinut medalia de bronz la Roland Garros în 1976, și s-a clasat în primele 8 jucătoare la simplu la US Open-ul din 1979.
 
Florenţa a făcut parte din echipa de Cupa Federaţiei a României timp de șase ediţii alături de Virginia Ruzici, iar puterea de muncă și dăruirea a făcut să intre în primele opt echipe din Grupa Mondială.  
 
Florenţa Mihai s-a impus şi în multe turnee internaţionale, fiind multiplă campioană naţională la probele de simplu, dublu şi dublu mixt între anii 1971-1983.
 
De asemenea, Florenţa Mihai a fost antrenor al echipei de Cupa Federaţiei aproape 14 ani, și a activat în cadrul federației ca secretar general, antrenor federal, consilier de specialitate şi consilier al preşedintelui.
 



Sursa foto: amosnews.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii