Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:18 22 05 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Suspecţi, reţinuţi după ce ar fi sustras bunuri dintr-o societate din Constanţa

ro

25 Apr, 2019 10:11 390 Marime text
Urmare a cercetărilor în cazul săvârșirii unei infracțiuni de furt calificat, polițiști din cadrul Secției 5 au identificat trei persoane bănuite de comiterea faptei.
         
Astfel, la data de 12 aprilie a.c., cele trei persoane ar fi pătruns în curtea unei societăți comerciale din municipiul Constanța, de unde ar fi sustras trei acumulatori auto de la utilajele parcate în incintă și o carcasă a unei cutii de viteze.
         
Potrivit IPJ Constanţa, la data de 24 aprilie a.c., polițiștii Secției 5, sprijiniți de colegii Secției 4 și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au efectuat 3 percheziții domiciliare la locuințele persoanelor în cauză, doi bărbați în vârstă de 37, respectiv 46 de ani și un minor de 15 ani.
       
Persoanele adulte au fost reținute pe o perioadă de 24 de ore și introduse în C.R.A.P. al IPJ Constanța, urmând ca la data de 25 aprilie a.c. să fie prezentate Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă.

Ti-a placut articolul?

Comentarii