Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:03 04 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bărbat arestat după furturi comise în Constanța, într-o benzinărie, un salon și un local

ro

04 Oct, 2026 14:53 95 Marime text
Foto cu rol ilustrativ




Ca urmare a cercetărilor în 4 dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 1, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut un bărbat, de 38 de ani, cercetat pentru săvârșirea faptelor.

Conform IPJ Constanța, din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit faptul că, la data de 2 octombrie a.c., cel în cauză ar fi pătruns în interiorul unei benzinării din municipiul Constanța, de unde ar fi sustras un laptop, un mouse și un încărcător de telefon mobil, cauzând un prejudiciu de aproximativ 3.000 de lei.

De asemenea, la data de 1 octombrie a.c., bărbatul ar fi pătruns în recepția unui salon din municipiul Constanța, de unde ar fi sustras un telefon mobil, cauzând un prejudiciu de aproximativ 1.500 de lei.

Totodată, la data de 30 septembrie a.c., persoana în cauză ar fi pătruns într-un local de alimentație publică din municipiul Constanța, de unde ar fi sustras 3 tablete 2 sticle cu băuturi alcoolice și un rucsac, cauzând un prejudiciu de aproximativ 1.300 de euro. 

În plus, la data de 29 septembrie a.c., în timp ce s-ar fi aflat în stația CFR Constanța, bărbatul i-ar fi sustras unei femei un telefon mobil, cauzând un prejudiciu de aproximativ 6.000 de lei. 


În urma administrării probatoriului în cauză, cel în cauză a fost reținut, fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, iar la data de 3 octombrie a.c., a fost prezentat procurorului de caz, cu propunere de sesizare a instanței de judecată, care a admis arestarea preventivă pentru 30 de zile.


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Citește și:
Știri ConstanțaVIDEO. A plecat cu mașina concubinei, fără acordul ei și fără permis. Tânărul de 24 de ani a ajuns în arest

Ti-a placut articolul?

Comentarii