Suspect de trafic de droguri de mare risc reținut de procurorii DIICOT Constanța. Unde a fost depistat bărbatul (document)
Suspect de trafic de droguri de mare risc reținut de procurorii DIICOT Constanța. Unde a fost depistat bărbatul


Potrivit DIICOT, în fapt s-a reţinut că la data de 28.04.2018 organele de poliţie din cadrul Poliției orașului Năvodari s-au sesizat cu privire la faptul că, pe bulevardul Mamaia Nord, din direcția Constanța către Năvodari, conducătorul unui autoturism, în momentul sesizării lucrătorilor de poliție, a schimbat direcția de deplasare, întorcând în sensul giratoriu.
Față de aceste aspecte, lucrătorii de poliție au efectuat semnalul regulamentar de oprire și scoaterea acestuia din trafic, pe strada M13.
”Întrucât din autoturism se simțea un miros înțepător, specific cannabis-ului, s-a procedat la verificarea autoturismului ocazie cu care asupra inculpatului Cercel Dan Gheorghe a fost găsită cantitatea totală de 114 grame cannabis, drog de risc, iar într-un recipient din plastic, de culoare galbenă, cantitatea de 10,2 grame cocaină, drog de mare risc” - au transmis procurorii.
La data de 30.04.2018 Tribunalul Constanța a dispus măsura arestării preventive a inculpatului pentru o perioadă de 30 zile.
Cauza este instrumentată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa.
”Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție” - au mai precizat procurorii DIICOT.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp