Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:06 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Subprefectul Radu Volcinschi cere verificarea structurii de rezistenţă a blocului în care a explodat o butelie

ro

07 Feb, 2014 13:57 1308 Marime text
Reprezentaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” au dat un comunicat de presă referitor la explozia din această dimineaţă din municipiul Constanţa: 

ISU Dobrogea a preluat un apel venit de la un cetăţean care semnala producerea unei explozii în Municipiul Constanţa, pe strada Barbu Delavrancea. Imediat, două autospeciale cu nouă pompieri coordonaţi de un ofiţer s-au deplasat în zona indicată, dar şi un echipaj pentru descarcerare întrucât nu se cunoştea gravitatea evenimentului şi urmările acestuia. Ajunşi la adresa indicată de apelant, echipajele de pompieri au constatat că explozia a fost produsă de o acumulare de gaze de la butelia de la aragaz şi nu a fost urmată de incendiu. În apartamentul afectat au fost găsite două persoane care prezentau arsuri, ambele fiind preluate de două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean şi transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă. La o primă evaluare, explozia a afectat doar apartamentul în care s-a produs, însă fiind vorba de un bloc de apartamente, subprefectul Radu Volcinschi a solicitat Inspectoratului de Stat în Construcţii un punct de vedere privind structura de rezistenţă a imobilului şi modul în care aceasta a fost afectată sau nu.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii