Franța Jaf spectaculos la Muzeul Louvre! Bijuterii de o valoare inestimabilă furate în doar șapte minute
Franța: Jaf spectaculos la Muzeul Louvre! Bijuterii de o valoare inestimabilă furate în doar șapte minute


- Bijuterii „de o valoare inestimabilă” au fost furate duminică dimineață de la Muzeul Louvre din Paris de răufăcători care au fugit, muzeul cel mai vizitat din lume anunțându-și închiderea „din motive excepționale”.
Bijuterii „de o valoare inestimabilă” au fost furate duminică dimineață de la Muzeul Louvre din Paris de răufăcători care au fugit, muzeul cel mai vizitat din lume anunțându-și închiderea „din motive excepționale”, informează AFP citând surse concordante, conform Agerpres.
Faptele s-au derulat între 09:30 și 09:40 (07:30 și 07:40 GMT), răufăcătorii au pătruns în muzeul situat în centrul capitalei franceze, au furat mai multe obiecte de artă și apoi au fugit, au declarat surse apropiate de dosar pentru AFP.
Valoarea furtului este de o „valoare inestimabilă”, a declarat ministrul de interne, Laurent Nunez. El a explicat pentru media franceze că hoții erau „trei sau patru” și că au operat în „șapte minute”.
Ei au pătruns în muzeu din exterior utilizând o „nacelă” care era pe un camion pentru a pătrunde „în sala Apollo”, unde s-au concentrat pe „două vitrine”, a precizat ministrul.
La mai multe ore după comiterea furtului, ministrul culturii a anunțat că una dinte bijuteriile furate a fost găsită în împrejurimile muzeului.
„În împrejurimile Louvre, a fost găsită o bijuterie care este în curs de evaluare”, a declarat Rachida Dati pe canalul de televiziune TF1. Ea a mai spus că „criminalitatea organizată vizează obiecte de artă” și „muzeele au devenit ținte”.
A fost deschisă o anchetă pentru furt în grup organizat și asociere de răufăcători în vederea comiterii unei crime, aceasta fiind încredințată Brigăzii de combatere a banditismului (BRB) din cadrul poliției judiciare, cu susținerea Biroului central de luptă împotriva traficului cu bunuri culturale (OCBC), a precizat pentru AFP parchetul din Paris, care precizează că prejudiciul exact este „în curs de evaluare”.
Hoții aveau asupra lor mici fierăstraie, potrivit unei surse din poliție. După fuga lor a fost găsit un scuter.
Ministrul culturii francez Rachida Dati a anunțat inițial pe X că un „jaf” s-a produs la deschiderea Muzeului Louvre, unde se află printre altele faimosul tablou al lui Leonardo Da Vinci Gioconda.
„Un jaf a avut loc în această dimineață la deschiderea Muzeului Louvre. Nu există răniți. Mă aflu la fața locului alături de echipe ale muzeului și ale poliției. Constatări în curs”, a scris Rachida Dati, căreia i s-a alăturat la fața locului Laurent Nunez.
Contactat de AFP, muzeul nu a dorit să facă niciun comentariu.
Muzeul Louvre, care a primit aproape nouă milioane de vizitatori în 2024, din care 80% străini, a anunțat pe X că va rămâne „închis astăzi din motive excepționale”, un mesaj difuzat și în engleză.
Citește și:
Jurnalist de investigație italian, vizat de un atac cu bombă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp