Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:21 24 10 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sibiu Prima ninsoare la Bâlea Lac. Care este grosimea stratului de zăpadă

ro

24 Sep, 2018 20:24 703 Marime text
Serviciul Salvamont Sibiu a anunţat că în Munţii Făgăraş a nins în cursul după-amiezii de luni, la Bâlea Lac, în două ore depunându-se un strat de zăpadă de aproape doi centimetri, informează AGERPRES.

Potrivit sursei citate, prima ninsoare căzută anul trecut înaintea intrării în sezonul hibernal a fost înregistrată pe 23 septembrie, iar anul acesta cu doar o zi mai târziu.

Salvamontiştii din Sibiu se aşteaptă ca în cursul nopţii să mai ningă la peste 2.000 de metri altitudine, iar temperaturile să se menţină sub 0 grade Celsius. 

Reprezentanţii Societăţii Regionale de Drumuri Braşov au menţionat că au utilaje şi stocuri de materiale antiderapante în zonă, dar vor interveni, dacă va fi cazul, doar în cursul dimineţii de marţi.

"Pe Transfăgărăşan nu se acţionează noaptea pentru că este prea periculos. (...) Deocamdată avem un utilaj cu lamă, un răspânditor de sare şi o freză (...), dar putem suplimenta dacă este nevoie", au precizat reprezentanţii regionalei de drumuri. 

Sursă foto: AGERPRES

Ti-a placut articolul?

Comentarii