Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:54 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Şeful DIICOT ar fi vizat într-un dosar al DNA. Ce a declarat Daniel Horodniceanu despre acest dosar

ro

06 Mar, 2018 22:20 1503 Marime text
Şeful DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat, marţi, întrebat despre informaţiile apărute în spaţiul public potrivit cărora ar fi fost vizat într-un dosar al DNA, că a cerut Direcţiei Naţionale Anticorupţie să studieze acest dosar, el spunând că ar fi fost normal să fie anunţat, informează RomaniaTV.net. 
 

"Urmărirea penală a fost începută faţa de fapte, nu faţă de persoane. Vreau să văd dosarul, apoi vreau să am o opinie. Am un răspuns, în cursul acestei săptămâni sau cea viitoare să mă duc să îl văd. Nu mi s-a interzis accesul la dosar. O să vedem dacă e un denunţ pe nume sau pe fapte. Până nu mă lămuresc, nu spun mai multe. Singura chestiune pe care am spus-o este ca mi s-a parut nepotrivit cum am aflat de dosar", a declarat Horodniceanu la România TV.

 
Şeful DIICOT a respins scenariul privind înlocuirea şefei DNA. "Nu am astfel de aspiraţii. Pentru mine nu ar fi o avansare.
 

"Da. Am făcut o solicitare de studiu al dosarului şi după ce o să mă lămuresc eu, o să pot lămuri şi pe altcineva", a declarat Horodniceanu, la sediul Ministerului Justiţiei.

 
De asemenea, întrebat de jurnalişti dacă era normal să fie anunţat şi dacă aşteaptă o explicaţie mai amplă, şeful DIICOT a spus: "Da, era normal sa fiu anunţat. (...) Întâi am să verific ce cuprinde acel dosar şi apoi vom discuta".
 
Daniel Horodniceanu a comentat astfel informaţii apărute în spaţiul public potrivit cărora ar fi fost vizat de o anchetă a DNA privind modul în care s-au luat mai multe decizii în dosarul în care a fost cercetat omul de afaceri Gruia Stoica, în 2006, când Horodniceanu conducea DIICOT Iaşi. Acest dosar ar fi fost clasat, între timp.

Sursa: RomaniaTV.net. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii