Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:12 20 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se solicită sprijin pentru identificareea mai multor persoane implicate în Mineriada 1990

ro

20 Jan, 2017 13:18 1044 Marime text


În ultima perioadă, Mineriada din 13-15 iunie 1990 a revenit în centrul atenţiei publice, fiind unul dintre cele mai importante evenimente de după Revoluţie.

Vizavi de cele întâmplate atunci, procurori ai Secției Parchetelor Militare, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au dispus, prin ordonanță, autorizarea publicării pe site-ul instituției a fotografiilor existente la dosarul cauzei, în scopul identificării tuturor persoanelor vătămate. În urma verificării datelor menționate în evidențele constituite la nivelul unităților unde aceste persoane au fost reținute, cât și a fotografiilor realizate la momentul reținerii, până în acest moment, nu în toate cazurile identificarea a fost posibilă, deoarece unele din aceste persoane au declarat date de stare civilă care nu le aparțineau sau care nu au corespondent în baza de date Centrală de Evidență a Persoanelor.

În cazul a 100 de persoane din Piața Universității, reținute în dimineața zilei de 13 iunie 1990, nu există date suficiente care să poată conduce la identificarea lo, şi asta pentru că au fost indicate în albumele foto realizate în incinta U.M. Măgurele numai cu nume și prenume, fără alte date suplimentare.
 
În acest send, cu toate că au fost efectuate de către procurorii militari o serie de verificări, acestea nu au condus la identificarea tuturor persoanelor vătămate în urma evenimentelor din 13-15 iunie 1990 petrecute în municipiul București, acesta fiind, de altfel, unul dintre obiectivele stabilite în sarcina procurorilor prin hotărârea pronunțată de judecătorul de cameră preliminară de la Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care a fost confirmată măsura infirmării dispusă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Datele care pot conduce la identificarea persoanelor vătămate din cauza anterior menționată urmează a fi furnizate într-un interval de 30 de zile de la data postării pe site-ul instituției a fotografiilor publicate, după care acestea vor fi retrase. Fotografiile persoanelor neidentificate se pot găsi în secţiunea Documente.
 

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii