Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:43 20 09 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se acordă termene în toate cauzele Judecătorii constănțeni, reacție la abrogarea pensiilor de serviciu

ro

21 Jan, 2020 16:17 2831 Marime text
Judecătorii Tribunalului Constanța vor acorda termene în toate cauzele cu excepția celor urgente, timp de o săptămână. Măsura a fost propusă și adoptată în cadrul Adunării Generale a Judecătorilor Tribunalului Constanța, ce a avut loc în cursul acestei zile. Reacția judecătorilor constănțeni vine ca urmare a intențiilor de abrogare a pensiilor de serviciu a magistraților.

„Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Constanța, întrunită la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii (...), în prezența unui număr de 44 de judecători, a hotărât (...) în unanimitate că abrogarea pensiei de serviciu a judecătorilor, a dispozițiilor normative actuale este de natură a încălca independența judecătorilor, afectând negativ statutul constituțional al acestora“, se arată în comunicatul remis în urmă cu scurtă vreme de purtătorul de cuvânt al Tribunalului Constanța, judecător Radu Comșa, totodată vicepreședintele instanței.

Aceeași Adunare Generală a decis, cu majoritate de voturi, ca, începând de mâine, 22 ianuarie 2020, și până pe 29 ianuarie 2020 (exclusiv) să se acorde termene în toate cauzele, cu excepția celor urgente.

Citește și:

A fost publicată în Monitorul Oficial:
Legea privind pensiile ocupaţionale. Ce prevede şi de la ce vârstă se poate beneficia de ea (document)

Ti-a placut articolul?

Comentarii